MMAP: Programul Rabla pentru Electrocasnice începe la 15 decembrie

MMAP: Programul Rabla pentru Electrocasnice începe la 15 decembrie

Telex » Știri 26 noiembrie 2020  

Din 15 decembrie, românii își vor putea cumpăra electrocasnice și electronice noi prin Programul Rabla pentru Electrocasnice, a anunţat ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet. „Programul are un buget total de 40 de milioane lei și va permite utilarea caselor cu aparate electrocasnice de ultimă generație, pentru cel puțin 100.000 de români”, precizează MMAP, într-un comunicat. „Există o mare așteptare pentru acest program. De aceea, investim un buget dublu față de anul 2018. Toți ne ajutăm acasă de astfel de echipamente și ne bucurăm ori de câte ori ne mai cumpărăm ceva nou și modern: fie că este vorba despre un frigider în bucătărie sau un smart tv în sufragerie. Din 15 decembrie, orice român își va putea înlocui un aparat electric sau electrocasnic vechi cu unul nou, în pas cu avansul tehnologic al zilei de astăzi”, a declarat ministrul.

MMAP precizează că Rabla pentru Electrocasnice 2020 a introdus în lista echipamentelor finanțate prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), patru produse care nu au existat în edițiile anterioare: aspiratoare, uscătoare de rufe, laptopuri și tablete.

Valoarea voucherului pentru fiecare dintre cele 9 echipamente fiananțate este următoarea:
laptopuri – 500 de lei;
aparate de aer condiționat, frigidere sau combine frigorifice, televizoare, uscătoare de rufe, mașini de spălat vase – 400 de lei;
tablete și mașini de spălat rufe – 300 de lei;
aspiratoare – 200 de lei.

„Aceste sume vor ajunge la români sub formă de vouchere electronice, după un proces de înscriere, care se va desfășura online. Practic, se va intra în aplicația informatică de pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu, www.afm.ro, unde trebuie completate datele personale ale solicitantului și bifat echipamentul pentru care se dorește finanțarea. Imediat după acest proces, aplicația va emite un voucher unic, electronic, cu o valabilitate de 15 zile. Cu acest voucher, orice român se va duce la un comerciant autorizat, va preda aparatul vechi pe care vrea să-l înlocuiască și va achiziționa aparatul nou”, a explicat ministrul.

Un solicitant poate obține mai multe vouchere, dar pentru produse diferite, respectiv un voucher pentru un anumit tip de produs. Echipamentul vechi care va fi predat comerciantului trebuie să fie de același tip cu cel nou achiziționat, cu două excepții: pentru uscătoarele de rufe și pentru mașinile de spălat vase, sunt acceptate aparate vechi din restul listei programului.

În următoarea săptămână se va desfășura procesul de validare a comercianților în program, urmând ca lista acestora să poată fi consultată pe site-ul AFM.

Ordinul nr. 2089 al MMAP pentru aprobarea Ghidului de finanțare a Programului național de înlocuire a echipamentelor electrice și electronice uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 1139 din 26 noiembrie 2020.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.