MMFTSS: Începe procesul de selecție pentru cel mai amplu program social din comunitățile rurale; 2.000 de localități vor avea servicii integrate pentru asistență medicală, socială și consiliere școlară
Telex » Știri
17 martie 2025
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTSS) a lansat procesul de selecție pentru 2.000 de comune care vor beneficia de finanțare în cadrul proiectului „Furnizare de servicii integrate în comunitățile rurale – facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente și de calitate”. Potrivit unui comunicat al instituției, programul - derulat în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Sănătății și Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) - urmărește creșterea incluziunii sociale și reducerea sărăciei. În cele 2.000 de comunități rurale vor funcționa Echipe Comunitare Integrate (ECI) formate din specialiști în asistență socială, sănătate și educație care vor găsi soluții personalizate pentru fiecare beneficiar în parte.
„Este un proiect venit în sprijinul celor mai vulnerabili dintre noi și pune omul pe primul loc. Îi îndemn pe toți primarii comunelor din România să acceseze acest program - cel mai mare program de asistență socială finanțat din fonduri europene. Prin integrare, grijă și incluziune putem construi comunități mai puternice și mai solidare”, a declarat ministrul de resort Simona Bucura-Oprescu, citată în comunicat.
Conform reprezentanților MMFTSS, printre beneficiile aduse de acest proiect se regăsesc următoarele: ▪ formarea echipelor comunitare integrate (specialiști în sănătate, asistență socială și educație) în 2.000 de comune; ▪ oferirea de sprijin direct persoanelor vulnerabile: pachete alimentare, servicii de îngrijire la domiciliu, consiliere educațională și profesională; ▪ dotarea și amenajarea spațiilor destinate furnizării serviciilor sociale; ▪ asigurarea de echipamente și resurse pentru specialiștii locali; ▪ susținere financiară pentru 200 de angajați SPAS care doresc să urmeze studii superioare în domeniul asistenței sociale.
Selecția comunelor se face în ordinea depunerii solicitărilor până la semnarea a 2.000 de protocoale. UAT-urile interesate trebuie să depună o scrisoare de intenție și documentele necesare la AJPIS a fiecărui județ. Documentele se trimit electronic sau fizic, conform instrucțiunilor din procedura de selecție.
Proiectul urmează să fie implementat până în decembrie 2029 și are un buget total de 815 milioane de euro, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027.
Detalii și procedura de aplicare pot fi accesate aici.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)







Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”