MMPS: Precizări privind formularul pentru obținerea ajutorului de încălzire a locuinței

MMPS: Precizări privind formularul pentru obținerea ajutorului de încălzire a locuinței

Telex » Știri 14 octombrie 2021  

Având în vedere discuțiile din spațiul public privind dimensiunile formularului pentru obținerea ajutorului de încălzire a locuinței, acordat conform Legii nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) face, printr-un comunicat, următoarele precizări:

„Formularul nu este o invenție românească, ci este similar cu alte state UE pentru scheme de sprijin bazate pe testarea mijloacelor.

Față de formatul vechi, din 2016, care a fost apreciat pentru că a eliminat alte 3 documente, s-au adăugat 11 rânduri în care sunt:

- 2 bife pentru noul beneficiu (suplimentul de energie)

- 2 casete pentru identificarea mai ușoară a beneficiarilor prin completarea Cod Loc Consum (CLC) la gaze naturale și energie electrică

- o explicație în 4 rânduri, care trebuie citite și nu completate, pentru a stabili sistemele pentru care se va acorda suplimentul pentru energie, având în vedere că se poate asigura în mod combinat.

Aceste 11 rânduri care ajută la identificarea fiecăruia, din numărul uriaș beneficiari -  500.000 de gospodării, ajută ca procedura să se deruleze fără dificultăți și oamenii să primească ajutorul statului repede și fără încurcături.

Precizăm că acest tip de formular nu este o invenție a actualului Guvern și nici măcar o invenție a României. Principiul aplicat are la bază scheme de sprijin bazate pe testarea mijloacelor și este similar cu ale statelor membre. România aplică acest principiu din anul 1995, când a fost instituit prima dată ajutorul social, iar din anul 2011 acest principiu a început să fie aplicat și pentru plata ajutorului de încălzire.

Formularul a fost updatat în anul 2016 ca fiind formular unic pentru solicitarea drepturilor bazate pe testarea mijloacelor, adică drepturi care iau în considerare atât veniturile realizate de persoana singură sau de membrii familiei, precum și bunurile deținute a căror valorificare ar putea conduce la obținerea altor venituri. Aceste drepturi sunt: ajutorul social, alocația pentru susținerea familiei, ajutorul pentru încălzirea locuinței.”

”După atâția ani de acordare a ajutorului de încălzire, oamenii care solicită an de an acest tip de sprijin sunt obișnuiți cu acest formular, iar MMPS a păstrat aceeași formă pe care doar a completat-o cu câteva elemente necesare pentru suplimentul de încălzire, tocmai pentru a clarifica procesul, în condițiile numărului mare de beneficiari. În acest an, acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței poate fi solicitat până în 20 noiembrie, deci îi încurajez pe cei care sunt singuri și au venituri mai mici de 2.053 de lei sau pe reprezentanții familiilor cu venituri mai mici de 1.386 de lei/membru, să se adreseze primăriilor și să ceară îndrumare pentru a beneficia de reducerea facturilor”, a declarat ministrul Muncii, Raluca Turcan.

În plus, o parte din primării au dezvoltat încă din anii anteriori diferite programe informatice care să le ajute în acordarea acestor drepturi, iar acele aplicații/programe au în vedere acest formular. Prin urmare, MMPS a încercat să nu creeze dificultăți și cheltuieli suplimentare pentru modificarea acelor programe.

De altfel, tot din acest motiv nu a fost modificată nici modalitatea de acordare și s-a decis păstrarea procedurii din OUG 70/2011, aplicată până acum.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.