MMSS propune modificarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 219/2015 privind economia socială

MMSS propune modificarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 219/2015 privind economia socială

Telex » Știri 7 decembrie 2022  

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale intenționează să modifice Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 219/2015 privind economia socială, în vederea aplicării prevederilor legislative aprobate prin Legea nr. 240/2022 și clarificării anumitor reglementări incluse în Legea nr.219/2015. Reamintim că, prin Legea nr. 240/2022, a fost aprobată OUG nr. 33/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 219/2015, cu următoarele modificări și completări: extinderea grupului vulnerabil prin introducerea în această categorie și a persoanelor sau familiilor care sunt în risc de a-și pierde capacitatea de satisfacere a nevoilor zilnice de trai, în conformitate cu prevederile strategiilor naționale aferente diferitelor domenii care vizează grupuri vulnerabile sau dezavantajate/defavorizate în ocupare, educație, sănătate, locuire sau altele asemenea; înlocuirea procentului de 70% cu procentul de minimum 90% din profitul/excedentul realizat ce trebuie alocat scopului social și rezervei statutare; precizarea categoriilor de salariați între care nu pot exista diferențe care să depășească raportul de 1 la 8 pentru asigurarea principiului echității sociale; precizarea criteriului de certificare ca întreprinderi sociale de inserție, referitor la procentajul persoanelor din grupuri vulnerabile sau membrii cooperatori din numărul total al personalul angajat și a timpului de lucru cumulat al acestor angajați din totalul timpului de muncă al tuturor angajaților.

În acest context, MMSS a elaborat un proiect de HG pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 219/2015 privind economia socială, aprobate prin HG nr. 585/2016, proiect prin care au fost introduse prevederi cu privire la:

dovedirea apartenenței la grupul vulnerabil al persoanelor care au fost angajate în întreprinderea socială de inserție și care nu mai sunt beneficiare de ajutor social sau de alocație pentru susținerea familiei, precum și condițiile de verificare a acestui criteriu; definirea scopului social; modificarea articolului 10 alineatul (2) prin includerea cumulului dintre procentul de cel puțin 30% din personalul angajat cu contract individual de muncă sau convenție individuală de muncă aparținând grupului vulnerabil și timpul de lucru cumulat al acestor angajați care să reprezinte cel puțin 30% din totalul timpului de lucru cumulat al tuturor angajaților; modificarea articolul 10 alineatul (4) prin reglementarea situației încetării contractului individual de muncă sau convenției individuale de muncă, după caz, a unei persoane aparținând grupului vulnerabil și care se poate remedia prin angajarea unei persoane aparținând grupului vulnerabil în termen de 30 de zile calendaristice de la încetarea angajării respectivei persoane; reglementarea situațiilor în caz de completare eronată a unor înscrisuri în formularul tipizat al atestatului/certificatului prin anularea și arhivarea acestuia, precum și eliberarea unui nou atestat/certificat; depunerea unei declarații pe proprie răspundere de către persoana juridică de drept privat care nu poate prezenta atestatul retras/anulat sau la care a renunțat, pe motivul pierderii sau distrugerii documentului; perioada de valabilitate a certificatului nou emis în locul celui anulat.

De asemenea, în vederea realizării concordanței între prevederile legislative și conținutul anexelor la HG nr. 585/2016, cu modificările și completările ulterioare, proiectul de act normativ include și modificarea unora dintre anexe.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.