MMSS: Rata persoanelor cu dizabilități la populația României era de 3,95%, la finele lunii martie 2022

MMSS: Rata persoanelor cu dizabilități la populația României era de 3,95%, la finele lunii martie 2022

Numărul 31-32, 10-23 aug. 2022  »  Breviar statistic

Numărul total de persoane cu dizabilități era, la finele lunii martie 2022, de 867.474, rata persoanelor cu dizabilități la populația României fiind de 3,95%, conform statisticilor Ministerului Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), citate de Agerpres. Dintre acestea, 98,09% (850.942 persoane) se aflau în îngrijirea familiilor și/sau trăiau independent (neinstituționalizate) și 1,91% (16.532 persoane) se aflau în instituțiile publice rezidențiale de asistență socială pentru persoanele adulte cu dizabilități (instituționalizate) coordonate de MMSS prin Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități.

Față de rata de 3,95% persoane cu dizabilități la 100 de locuitori, calculată la nivelul României, regiunile Sud-Vest Oltenia, Sud-Muntenia și de Nord-Vest înregistrau cele mai mari rate.

Pe județe/municipii, numărul cel mai mare de persoane cu dizabilități se înregistra în municipiul București (73.652 persoane), urmat de județul Prahova (38.151 persoane) și Argeș (32.100 persoane), iar cel mai mic număr se înregistra în județul Covasna (6.461 persoane).

Conform Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, republicată, tipurile de handicap sunt: fizic, vizual, auditiv, surdocecitate, somatic, mintal, psihic, HIV/SIDA, asociat, boli rare.

Numărul persoanelor cu vârsta de peste 50 ani reprezenta 72,77% din totalul persoanelor adulte cu dizabilități. Din centralizarea datelor pe grupe de vârstă, a rezultat că 52,74% erau persoane cuprinse între 18-64 ani (415.675 persoane) și 47,26% aveau peste 65 ani (372.416 persoane).

Conform Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, republicată, gradele de handicap sunt: grav, accentuat, mediu și ușor. Numărul persoanelor cu handicap grav reprezenta 40,45% din total (față de 40,07% la 31 martie 2021), cele cu handicap accentuat 47,23% (față de 48,08% la 31 martie 2021) iar cele cu handicap mediu și ușor 12,32% (față de 11,85% la 31 martie 2021). Numărul instituțiilor publice de asistență socială pentru persoanele adulte cu dizabilități la 31 martie 2022 era de 539 (față de 510 la 31 martie 2021), dintre care 484 rezidențiale (față de 455 la 31 martie 2021) și 55 nerezidențiale - de zi (față de 55 la 31 martie 2021).

Conform datelor MMSS, peste patru cincimi (86,15%) din instituțiile rezidențiale publice pentru persoanele adulte cu dizabilități erau: centre de îngrijire și asistență (37,81%), având 7.531 de beneficiari, locuințe protejate (31,40%), având 1.052 de beneficiari și centre de abilitare și reabilitare (16,94%) cu 2.877 beneficiari. Aceștia reprezentau 69,32% din numărul total de 16.532 persoane aflate în instituțiile rezidențiale.

Un număr semnificativ de beneficiari se aflau și în cele 34 de centre de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică, respectiv 3.557 persoane (21,52%).

Din cele 484 instituții publice rezidențiale de asistență socială pentru persoanele adulte cu dizabilități, 68 erau centre cu peste 50 de beneficiari (6.955). Aceste centre se află în proces de restructurare, menționează MMSS.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.