Moderna va furniza CE 160 milioane doze de vaccin până în trimestrul trei al anului

Moderna va furniza CE 160 milioane doze de vaccin până în trimestrul trei al anului

Telex » Știri 7 ianuarie 2021  

Compania Moderna, al cărei vaccin a primit din partea Comisiei Europene o autorizație de introducere pe piață condiționată, va furniza Uniunii Europene 160 de milioane de doze între primul și al treilea trimestru al anului, informează Mediafax. Conform unui comunicat al CE, compania a primit ieri o autorizație de introducere pe piață condiționată pentru vaccinul împotriva Covid-19, acesta fiind cel de-al doilea vaccin autoritzat în UE. „Moderna, cu care Comisia a semnat un contract la 25 noiembrie 2020, va furniza cantitatea totală de 160 de milioane de doze între primul și al treilea trimestru al anului 2021”, a anunțat CE.

O autorizație de introducere pe piață condiționată (AIC) reprezintă o autorizare a medicamentelor pe baza unor date mai puțin complete decât cele necesare pentru o autorizație de introducere pe piață uzuală. „O astfel de AIC poate fi luată în considerare în cazul în care beneficiile disponibilității imediate a unui medicament pentru pacienți depășește în mod clar riscul legat de faptul că nu toate datele sunt încă disponibile. Cu toate acestea, odată ce a fost acordată o AIC, companiile trebuie să furnizeze, în anumite termene, date suplimentare, inclusiv provenind din studii aflate în curs de desfășurare sau din studii noi, pentru a confirma faptul că beneficiile continuă să depășească riscurile”, a mai anunțat CE.

„Oferim europenilor mai multe vaccinuri împotriva Covid-19. Odată cu vaccinul Moderna, al doilea vaccin autorizat în prezent în UE, vom avea încă 160 de milioane de doze, dar și alte vaccinuri vor ajunge în Europa. Europa a achiziționat până la două miliarde de doze de vaccinuri potențiale împotriva Covid-19. Vom avea o cantitate mai mult decât suficientă de vaccinuri sigure și eficace pentru a-i proteja pe toți europenii”, a declarat Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene.

Conform CE, vaccinul produs de Moderna se bazează pe ARN mesager (mARN). „mARN joacă un rol fundamental în biologie, transferând instrucțiunile de la ADN la aparatul celular responsabil cu producerea proteinelor. În cazul unui vaccin mARN, aceste instrucțiuni produc fragmente inofensive ale virusului, pe care organismul uman le utilizează pentru a produce un răspuns imunitar capabil să prevină sau să combată o anumită boală. Atunci când unei persoane i se administrează vaccinul, celulele sale citesc instrucțiunile genetice și produc o proteină virală de suprafață – o proteină aflată pe suprafața exterioară a virusului pe care acesta o utilizează pentru a pătrunde în celulele organismului și a cauza boala. Sistemul imunitar al persoanei va trata apoi această proteină ca fiind străină și va produce mijloace naturale de apărare – anticorpi și celule T – împotriva ei”, se mai arată în comunicat.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.