
Modificări în statutul practicienilor în insolvență
Numărul 34, 22-28 noiembrie 2016 » Curier legislativ
Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență a fost modificat recent, cu prilejul Congresului Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România (UNPIR), reunit la București la 16 septembrie a.c.
Astfel, prin Hotărârea nr. 3/2016 a UNPIR (publicată în Monitorul Oficial nr. 919/15.11.2016) s-a modificat art. 13 al Statutului amintit. Articolul menționat prevede, în forma modificată, că asociatul unic din întreprinderea profesională unipersonală cu răspundere limitată, precum și asociatul coordonator al societății profesionale cu răspundere limitată pot fi angajați în societățile pe care le coordonează. De asemenea, asociații care nu au calitatea de asociați coordonatori pot fi angajați cu contract de muncă în propria societate. Asociatul coordonator al societății profesionale cu răspundere limitată nu poate deține simultan calitatea de asociat în societatea pe care o coordonează și calitatea de angajat sau colaborator în filialele societății-mamă.
Astfel, articolul amintit își păstrează forma anterioară, eliminându-se însă prevederea conform căreia asociatul coordonator poate fi remunerat sau poate primi o indemnizație, dar nu poate fi salarizat.
Reamintim că în cursul acestui an s-au mai adus modificări și completări Statutului privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență, inclusiv în ceea ce privește art. 13. Hotărârea Congresului UNPIR prin care se aprobă Statutul membrilor săi se va republica în Monitorul Oficial, dându-se textelor o nouă numerotare.
Flacăra culturii europene se aprinde la Timișoara
Mesajele de suflet ale Zilei Culturii Naționale
Debutul muzical în 2023 sub „bagheta” performanței
Sezonul expozițional de iarnă, o sărbătoare a artei contemporane
La Târgul Gaudeamus 2022 a renăscut speranța că, în România prezentă și viitoare, cartea va ocupa locul pe care îl merită
Celebrități care au unit arta cu medicina: Brâncuși și Gerota
„Tichetele culturale”, un sprijin financiar pentru „consumatorii” de produse creative
Un turneu de succes al muzicii fără frontiere