Modificări la mecanismul de transfer al fondurilor pentru plata granturilor în cadrul Programului IMM INVEST ROMÂNIA

Modificări la mecanismul de transfer al fondurilor pentru plata granturilor în cadrul Programului IMM INVEST ROMÂNIA

Numărul 9, 9-15 mar. 2022  »  Curier legislativ

În Monitorul Oficial nr. 225 din 7 februarie 2022 a fost publicat Ordinul nr. 261/2022 al ministrului Finanțelor pentru modificarea OMFP nr. 1.886/2020 privind aprobarea mecanismului financiar de transfer al sumelor aferente granturilor cuvenite beneficiarilor în cadrul Schemei de ajutor de stat pentru susținerea activității IMM-urilor în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19 din bugetul Ministerului Finanțelor – Acțiuni generale către Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii – S.A. – IFN/Fondul de Garantare a Creditului Rural S.A. – IFN, a modelului Convenției privind implementarea Programului de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii și a întreprinderilor mici cu capitalizare de piață medie — IMM INVEST ROMÂNIA, a modelului Convenției de garantare și plată a granturilor, al contractului de garantare, al înscrisului, precum și pentru stabilirea nivelului comisionului de risc și al comisionului de administrare pentru anul 2020. Potrivit amendamentelor aduse de noul act normativ, FNGCIMM analizează documentele transmise de instituția de credit potrivit reglementărilor proprii și prezentei convenții și comunică instituției de credit decizia sa în termen de 15 zile lucrătoare (față de 10 zile calendaristice, în varianta inițială a actului normativ) de la data transmiterii complete și corecte a documentelor.

Modificările operate prin noul Ordin includ, între altele, referiri la criteriile de eligibilitate ce trebuie îndeplinite de beneficiarii Programului și/sau Subprogramului pentru a beneficia de ajutor de stat. Astfel, în cazul IMM care sunt înființate cu mai puțin de 3 ani față de data solicitării garanției, acestea nu vor fi considerate a se afla în dificultate, cu excepția cazurilor în care se află în una dintre situațiile: procedură de insolvență, procedură de executare silită declanșată de organele fiscale și/sau alți creditori, închidere operațională, dizolvare, lichidare, administrare specială sau concordat și îndeplinește criteriile din legislația națională pentru a fi supus unei proceduri de insolvență la cererea creditorilor, atunci când întreprinderea a primit ajutor pentru salvare și nu a rambursat încă împrumutul sau nu a încetat garanția sau a primit ajutoare pentru restructurare și face încă obiectul unui plan de restructurare (conform declarației pe propria răspundere, completată și semnată de beneficiarul finanțării).

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.