Modificări la Procedura de implementare a Programului IMM PROD
Numărul 21-22, 31 mai - 13 iun. 2023 » Curier legislativ
În Monitorul Oficial nr. 454 din 25 mai 2023 a fost publicat OMF nr. 1.630/2023 pentru modificarea anexei la OMF nr. 955/2022 privind aprobarea Procedurii de implementare și a schemei de ajutor de stat asociate Programului IMM PROD. Reamintim că obiectivul principal al programului IMM PROD constă în asigurarea lichidităților pentru desfășurarea activității curente și finanțarea investițiilor realizate de către întreprinderile mici și mijlocii, inclusiv start-up-uri, din zona urbană, în vederea realizării următoarelor obiective specifice: a) încurajarea producției autohtone de bunuri de larg consum, creșterea capacității de producție; b) reconversia de la intermediere la producție; c) digitalizarea activității; d) alinierea/îmbunătățirea standardelor de mediu, inclusiv îmbunătățirea eficienței energetice în cadrul proceselor de producție.
Potrivit noului act normativ, în cadrul schemei de ajutor de stat asociate acestui program, din ajutorul de stat se acoperă plata dobânzii datorate de beneficiarii Programului pe o perioadă de 24 de luni de la data acordării creditului (data primei utilizări a creditului), sub rezerva prelungirii cadrului temporar, fără a se depăși data de 31 decembrie 2024 (inclusiv), precum și valoarea integrală a comisionului de administrare și a comisionului de risc datorat pe întreaga durată de derulare a creditului garantat în cadrul Programului. Grantul include și o componentă nerambursabilă în valoare de maximum 10%, exclusiv pentru creditele de investiții, aplicată la valoarea finanțării garantate, ce se va acorda din bugetul de stat prin bugetul MF în termen de 1 an.
Plata ajutorului de stat sub formă de grant reprezentând valoarea cumulată a comisionului de risc, a comisionului de administrare și a dobânzilor se efectuează până la data de 31 decembrie 2024 inclusiv, în limita creditelor bugetare aferente Programului IMM PROD aprobate în bugetul Ministerului Finanțelor — Acțiuni Generale la subdiviziunea de clasificație bugetară «Transferuri către întreprinderi în cadrul schemelor de ajutor de stat», conform angajamentului legal emis în baza unei decizii de plată a sumelor de virat în contul FNGCIMM/FRC, după caz, conform prevederilor Schemei de ajutor de stat asociate Programului IMM PROD prevăzută în secțiunea a 2-a, emisă și transmisă lunar de administratorii schemei.
Perioada de valabilitate a schemei este cuprinsă între data intrării în vigoare a prevederilor prezentului ordin și 30 iunie 2022, iar perioada în care se poate efectua plata grantului este cuprinsă între data intrării în vigoare a prevederilor prezentului ordin și 31 decembrie 2024 inclusiv, cu posibilitatea prelungirii în condițiile respectării prevederilor legislației din domeniul ajutorului de stat în vigoare.
În noul Ordin se mai stipulează, între altele, că, în cadrul schemei de ajutor de stat asociate acestui program, din ajutorul de stat sub formă de grant se acoperă plata dobânzii datorate de beneficiarii Programului pe o perioadă de 24 de luni de la data acordării creditului, valoarea integrală a comisionului de administrare și a comisionului de risc datorat pe întreaga durată de derulare a creditului garantat și componenta nerambursabilă în valoare de maximum 10% aplicată la valoarea finanțării garantate, în cazul creditelor pentru investiții. În cadrul schemei de ajutor de stat, plata grantului nu trebuie să depășească data de 31 decembrie 2024 (inclusiv).
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice
Noaptea Albă a Filmului Românesc a revenit la București, Cluj-Napoca și Timișoara
Festivalul și concursul „George Enescu”, ediția 2024 – încununare a șase decenii de performanțe muzicale
O expoziție inedită despre măiestrie și fantezie în arhitectura interbelică
Cu dronele, la „înălțimea” unui spectacol multimedia: Simfonia Campionilor
Revitalizarea și valorizarea unui tezaur inestimabil: monumentele istorice