Modificări la Programul național „Competențe digitale pentru angajații din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii”

Modificări la Programul național „Competențe digitale pentru angajații din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii”

Numărul 6, 16-22 feb. 2022  »  Curier legislativ

HG nr. 196/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 146 din 14 februarie 2022, aduce o serie de modificări Programului național Competențe digitale pentru angajații din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii, finanțat în cadrul Programului operațional Capital uman 2014-2020, aprobat prin HG nr. 599/2020. Astfel, potrivit noului act normativ, valoarea acestui program alocată în cadrul Programului operațional Capital uman 2014-2020 este de 100,483 milioane de lei (în creștere față de valoarea prevăzută inițial, respectiv 96,88 milioane euro), echivalentul a cca 20,796 milioane euro la cursul InforEuro din luna august 2020, din care contribuția Uniunii Europene este de 85,41 milioane lei, echivalentul a 17,676 milioane euro, corespunzând unei contribuții a Uniunii Europene de 85%, iar contribuția națională este de 15,073 milioane de lei, echivalentul a cca 3,119 milioane euro, corespunzând unei contribuții naționale de 15%.

PUBLICITATE
Noul act normativ aduce și o creștere a numărului de beneficiari. Astfel, potrivit HG nr. 196/2022, indicatorii de realizare ai programului sunt: a) minimum 5.750 de angajați (față de 5.000, inițial) care beneficiază de programe de formare; b) minimum 575 de întreprinderi sprijinite (față de 500, inițial). Indicatorii de rezultat ai programului sunt: a) minimum 4.600 de persoane (4000, inițial) care dobândesc o calificare/care și-au validat competențele în sectoarele economice/domeniile cu specializare inteligentă aferente SNC/SNCDI la încetarea calității de participant; b) minimum 69 de IMM-uri (60 inițial) care introduc programe de învățare la locul de muncă la 6 luni după finalizarea sprijinului.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.