Moody's: Majoritatea ratingurilor suverane se confrunte cu un „șoc negativ semnificativ” din cauza pandemiei
Telex » Știri
2 decembrie 2020
Moody's Investors Service se aşteaptă ca majoritatea ratingurilor suverane să se confrunte cu un „şoc negativ semnificativ” în urma pandemiei de coronavirus, iar recentele evoluţii privind eficacitatea vaccinurilor împotriva COVID-19 nu au schimbat estimările agenţiei de evaluare financiară, transmite Reuters, preluată de Agerpres. „Cele mai multe ţări se confruntă cu pierderi economice semnificative, o creştere accentuată a poverii datoriei, iar unele, în special pieţele emergente, au probleme cu accesibilitatea datoriei”, a afirmat Marie Diron, director în cadrul Moody's, răspunzând unei întrebări adresate de Reuters.
„Nu ne-am schimbat previziunile pe baza recentelor evoluţii privind eficacitatea vaccinurilor deoarece ele rămân conforme cu estimările noastre generale potrivit cărora anul viitor se va înregistra probabil o anume atenuare a pandemiei, deşi doar graduală”, a declarat Diron pentru Reuters.
Şi Roberto Sifon-Arevalo, directorul diviziei de ratinguri suverane al S&P Global, a apreciat recent că unele din cele mai mari economii ale lumii ar putea să sufere o retrogradare a ratingului suveran sau ar putea să fie avertizate că urmează să fie retrogradate în lunile următoare, în cel de al doilea val global de revizuiri care au legătură cu criza coronavirusului.
Agenţia de evaluare financiară a retrogradat deja sau a revizuit perspectiva de rating pentru aproape 60 de ţări de la începutul acestui an, însă doar câteva dintre acestea au fost state bogate care aveau un rating ridicat. Acest lucru ar putea să se schimbe în condiţiile în care unele din aceste state au acumulat datorii echivalente cu 15-20 puncte din PIB, o schimbare care în mod normal ar fi durat patru sau cinci ani, şi se îndreaptă spre cheltuieli mai mari şi în următorii trei-cinci ani.
România beneficiază de rating favorabil investiţiilor din partea agenţiilor internaţionale de evaluare financiară, acesta situându-se însă cu numai o treaptă peste calificativul „junk” (nerecomandat). Perspectiva de rating este negativă.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Într-un turneu memorabil, Orchestra Simfonică București reinterpretează capodopere ale muzicii clasice
Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil