Moody's și-a redus estimările privind evoluția economiei europene în 2021
Numărul 8, 2-8 mar. 2021 » Lumea în care trăim
Agenția de evaluare financiară Moody's și-a îmbunătățit estimările privind creșterea economică înregistrată în acest an de SUA și piețele emergente, dar în paralel și-a revizuit, în jos, prognozele referitoare la economia zonei euro, din cauza carantinelor stricte introduse în regiune în contextul pandemiei de COVID-19, transmite Reuters, preluată de Agerpres. În cazul SUA, Moody's și-a îmbunătățit prognozele de creștere pentru acest an până la 4,7%, de la 4,2% cât estima în noiembrie. De asemenea, pentru piețele emergente, previziunile agenției de evaluare au fost îmbunătățite până la 7%, de la 6,1% anterior, grație unor revizuiri în sus ale perspectivelor pentru China, India și Mexic.
În schimb, Moody's și-a redus estimările pentru zona euro și Marea Britanie, până la 3,7%, respectiv 4,7%, de la un avans de 4,7%, respectiv 5,2%, cât preconiza în toamna anului trecut. Pentru 2022, însă, Moody's mizează în continuare pe o creștere economică de 3,9% în zona euro, apreciind că măsurile guvernamentale de sprijin și accesul facil la credite al gospodăriilor și companiilor vor susține revenirea economică.
„Efectele asupra companiilor individuale, sectoarelor și regiunilor continuă să fie inegale, iar criza COVID-19 va continua să fie o provocare pentru economiile lumii și dincolo de intervalul nostru de prognoză, care se întinde pe doi ani”, a informat Moody's într-un raport cu privire la noile sale prognoze.
Potrivit previziunilor economice de iarnă, publicate luna trecută, Comisia Europeană estimează că economia zonei euro va crește cu 3,8% atât în 2021, cât și în 2022, în timp ce economia UE va crește cu 3,7% în 2021 și cu 3,9% în 2022. Comisia subliniază, însă, că impactul economic al pandemiei rămâne inegal de la un stat membru la altul și de aceea ritmul redresării va varia în mod semnificativ.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Susținere financiară suplimentară pentru protejarea „Tezaurului Uman Viu”
ArtSafari: cinci expoziții de excepție cu opere ale marilor artiști plastici români
Istoria Teatrului, o „scenă” pentru eternitate
Cartea pentru copii, de la „Cenușăreasă” la podiumul premianților
Monumentele istorice, comori pentru eternitate
La MNAR, filmul de artă este la el acasă
România devine un hub cultural-artistic atestat și de un important festival cinematografic
Lectura, ca mod de viață atestat și de o stație de metrou