Nicu Marcu (ASF): Autoritatea intenționează să introducă tehnologia blockchain în programele info pe care le implementează

Nicu Marcu (ASF): Autoritatea intenționează să introducă tehnologia blockchain în programele info pe care le implementează

Telex » Știri 19 noiembrie 2021  

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) intenționează să introducă în perioada următoare tehnologia blockchain în programele info pe care le implementează, a declarat președintele ASF, Nicu Marcu, în cadrul unei conferințe de specialitate, informează Agerpres. „Ca un element de noutate vreau să vă spun că luăm în perioada următoare, respectiv în anul următor, o decizie extrem de importantă în sensul că vrem să digitalizăm Autoritatea, în sensul că vom introduce tehnologia blockchain în programele info pe care le implementăm astfel încât să evităm pe viitor orice risc care poate să fie adus în zona financiară, în zona piețelor pe care noi le supraveghem. În același timp, tot ca un element de noutate: Autoritatea a aprobat în Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară niște recomandări pe care noi trebuie să le facem către entitățile pe care le supraveghem, având în vedere riscurile de mediu la care lumea este expusă în ultimii ani și având în vedere faptul că la nivel european, în 2019, a fost agreat acel program Green Deal prin care Europa și întreaga lume, dar Europa în primul rând, își asumă ca până în 2050 să fie o zonă în care gazele cu efect de seră să fie diminuate la maximum, adică să fie eliminate. În acest sens e clar că noi trebuie să pregătim în felul acesta companiile pentru că investițiile pe care le vor face în perioada următoare să fie în concordanță cu restricțiile de mediu aferente legislației care va fi aplicată”, a spus Nicu Marcu.

PUBLICITATE
El a precizat că miercuri s-a hotărât de către Autoritatea de Supraveghere Financiară să fie creat în cadrul site-ului Autorității o secțiune distinctă care să pună la dispoziția entităților supravegheate toate noutățile, toate recomandările pe care Autoritatea le face, astfel încât ele să se dezvolte într-un ritm susținut în concordanță cu politicile de mediu.

„Nu în ultimul rând, vreau să vă spunem că tot în sprijinul consumatorului Autoritatea a luat decizia să adere la rețeaua băncilor centrale și autorităților de supraveghere din lume, cu sediul la Paris, care supraveghează piețele financiare, dar în acest context al mediului, și în perioada următoare o să depunem această cerere de aderare la această rețea. De altfel, Banca Națională, care este ruda noastră mai apropiată, face parte ca membru fondator al acestei rețele”, a afirmat Nicu Marcu.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.