Nivelul redus al creditării afectează perspectivele economice ale zonei euro
Telex » Știri 31 mai 2023
Creșterea creditării bancare în zona euro a încetinit semnificativ în aprilie, reflectând efectele majorării dobânzilor și ale perspectivelor economice sumbre, arată datele unui studiu publicat de Banca Centrală Europeană (BCE), transmite DPA, preluată de Agerpres. Creditarea către rezidenții din zona euro a crescut în ritm anual cu 1,5% în aprilie, iar cea pentru administrațiile publice a scăzut cu 0,9%. De asemenea, împrumuturile acordate sectorului privat au urcat cu doar 3,3% în aprilie, după un avans de 3,9% luna precedentă. Creditele acordate gospodăriilor au crescut cu doar 2,5% în aprilie, după o expansiune de 2,9% luna precedentă.
"Datele monetare slabe din aprilie se adaugă perspectivelor economice sumbre pentru restul acestui an și ar putea încetini ritmul majorării dobânzilor de către Banca Centrală Europeană", a apreciat Bert Colijn, economist la ING.
Studiul BCE sugerează că în trimestrul doi băncile intenționează să înăsprească accesul la împrumuturi și se așteaptă la o scădere a cererii pentru credite din partea firmelor și a gospodăriilor.
Creșterea masei monetare M3, considerată drept un indicator al activității economice, a încetinit la 1,9% în aprilie, de la 2,5% luna precedentă, sub estimările analiștilor, care mizau pe o creștere de 2,1%. Este cel mai slab ritm de creștere din iunie 2014.
Cele mai recente date indică faptul că scăderea depozitelor bancare din ultimele luni este mai degrabă provocată de majorarea dobânzilor și nu de temerile privind stabilitatea băncilor, susține Jack Allen-Reynolds, economist la Capital Economics. Acesta se așteaptă la un nivel redus al creditării în contextul continuării majorării dobânzilor.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Noaptea Albă a Filmului Românesc a revenit la București, Cluj-Napoca și Timișoara
Festivalul și concursul „George Enescu”, ediția 2024 – încununare a șase decenii de performanțe muzicale
O expoziție inedită despre măiestrie și fantezie în arhitectura interbelică
Cu dronele, la „înălțimea” unui spectacol multimedia: Simfonia Campionilor
Revitalizarea și valorizarea unui tezaur inestimabil: monumentele istorice
Litoralul, o imensă scenă a artei de calitate
Cultură și statistică. Drumul spre mai mult și mai bine
Sub egida Ateneului Român, o vară muzicală de excepție