Noaptea ideilor, ediția 2019. Leacuri împotriva amneziei

Noaptea ideilor, ediția 2019. Leacuri împotriva amneziei

Numărul 5, 12-18 febr. 2019  »  Eveniment

Alexandra Rizea

L

PUBLICITATE
mpăna dintre lunile ianuarie și februarie a.c., au avut loc, la București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara, zece manifestări cultural-științifice sub denumirea comună Noaptea ideilor. A fost al treilea an de când Institutul Francez din România organizează această manifestare, desfășurată atât în spiritul prieteniei cu poporul român, cât și ca un comandament al contemporaneității care vizează „mișcarea ideilor” pe traseul trecut-prezent-viitor.

Noaptea ideilor – ediția 2019 a coincis cu finalul primei luni a Semestrului româno-francez, inclus în Programul exercitării, de către țara noastră, a Președinției Consiliului UE. Așa se explică și prezența, în Sala „Elvira Popescu” de la Institutul Francez din Capitală, a unui membru al Guvernului de la Paris, Jean-Yves Le Drian, ministrul pentru Europa și Afaceri Externe, aflat la București cu prilejul reuniunii cu omologii săi pe tema consolidării instituționale a Uniunii Europene. Demnitarul francez a apreciat, cu căldură, contribuția oamenilor de cultură și știință români la dezbaterea europeană și mondială consacrată prezervării memoriei naționale și universale, ca obligație a tuturor generațiilor, ca expresie a nevoii de cunoaștere cât mai aprofundată a trecutului pentru „construcția prezentului și viitorului”. În acest fel, s-a relevat și importanța temei dezbătute la București, respectiv utilizarea arhivelor nu numai pentru o corectă scriere a istoriei, ci și pentru identificarea tendințelor care au cele mai mari șanse de a marca viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat.

Experiența română și franceză scoate în evidență importanța trecerii la digitalizarea arhivelor ca „leac împotriva amneziei”, așa cum s-a subliniat în cursul dezbaterilor. Este vorba nu numai despre păstrarea în condiții optime a fondului arhivistic (în special a documentelor scrise), ci și despre multiplicarea posibilităților publicului larg de a cunoaște momente interesante din trecut, așa cum s-au petrecut ele, fără cosmetizări sau deformări. Într-un anumit sens, are loc un „proces de democratizare a arhivelor”, de deschidere spre toți cei care doresc să știe, direct de la sursă, ce s-a întâmplat de-a lungul istoriei în diverse momente și domenii.

Teme atractive au fost dezbătute și în celelalte trei localități unde s-au desfășurat manifestările Nopții ideilor. La Cluj-Napoca, în centrul atenției s-au aflat aspectele legate de inteligența digitală, la Iași subiectul principal l-a constituit legătura dintre amintire și document în perioada care a trecut de la evenimentele din decembrie 1989, iar la Timișoara participanții au abordat cele mai importante aspecte ale viitorului Europei. Tot în orașul de pe Bega s-a organizat Mini noaptea ideilor, destinată copiilor cu vârsta între patru și șapte ani.

Este de remarcat că în toate cele patru localități s-a înregistrat un număr mare de participanți, ceea ce atestă interesul real al multor segmente ale populației, din medii diverse și din toate generațiile actuale, pentru mai buna cunoaștere a trecutului prin utilizarea celor mai noi și mai avansate cuceriri ale științei și tehnicii specifice erei digitale. Faptul că – și în acest domeniu – există o utilă colaborare internațională este de natură a facilita tocmai extinderea unor experiențe valoroase, în cazul de față din România și Franța.

Cum se vede, acest eveniment se înscrie firesc, organic, într-o sferă de preocupări care este proprie și profesioniștilor contabili, respectiv tot ceea ce vizează consolidarea cunoștințelor de cultură generală, ca fundament al unei activități tot mai eficiente, ca sursă de neînlocuit a afirmării fiecăruia și a tuturor în societatea de astăzi și în cea de mâine.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.