Noi competențe privind verificarea documentară pentru organele fiscale în relația cu contribuabilii

Noi competențe privind verificarea documentară pentru organele fiscale în relația cu contribuabilii

Telex » Știri 9 octombrie 2020  

În Monitorul Oficial nr. 921 din 9 octombrie 2020 a fost publicat Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.632/2020 privind stabilirea unor competențe de efectuare a verificării documentare.

Ordinul prevede că funcționarii publici cu atribuții de inspecție fiscală din cadrul structurilor teritoriale din subordinea direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice, precum și din cadrul Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili sunt organe fiscale competente pentru efectuarea verificării documentare în vederea stabilirii corecte a situației fiscale a contribuabilului/plătitorului, potrivit prevederilor legale.

Potrivit actului normativ, și funcționarii publici din cadrul Direcției generale antifraudă fiscală și cei cu atribuții de verificare a situației fiscale personale a persoanelor fizice din cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice, precum și din cadrul Direcției generale control venituri persoane fizice sunt organe fiscale competente pentru efectuarea verificării documentare în vederea stabilirii corecte a situației fiscale a contribuabilului/plătitorului.

În Referatul de aprobare a actului normativ, despre am mai scris în CECCAR Business Magazine, se menționează că, potrivit prevederilor Cap. V art. 148 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, pentru stabilirea corectă a situației fiscale a contribuabilului/plătitorului, organul fiscal poate proceda la o verificare documentară care constă în efectuarea unei analize de coerență a situației fiscale a contribuabilului/plătitorului, pe baza documentelor existente la dosarul fiscal al contribuabilului/plătitorului, precum și pe baza oricăror informații și documente transmise de terți sau deținute de organul fiscal, care au relevanță pentru determinarea situației fiscale. Din aceste prevederi rezultă că, în situația în care se constată existența unui risc fiscal cuantificabil în baza declarațiilor depuse de contribuabil/plătitor sau a oricăror documente deținute de organul fiscal sau primite de la terți, organele fiscale pot stabili situația de fapt fiscală prin calcularea unor diferențe de creanțe fiscale datorate prin emiterea unei decizii de impunere sau dispune măsurile necesare respectării prevederilor legale.

„Această metodă de control fiscal ar trebui utilizată, în principal, pentru acțiuni de prevenire și conformare, conform prevederilor art. 151 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Stabilirea contribuabililor ce vor fi supuși verificării documentare se va realiza în baza rezultatului analizei de risc, rezultat furnizat de Direcția Generală de Management al Riscului, similar cu input-ul ce va fi furnizat de această direcție pentru stabilirea contribuabililor ce vor fi supuși celorlalte tipuri de control fiscal (inspecție fiscală, antifraudă fiscală)”, se precizează în documentul citat.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.