Noi modele ale formularelor și documentelor utilizate în activitatea de verificare a situației fiscale personale

Noi modele ale formularelor și documentelor utilizate în activitatea de verificare a situației fiscale personale

Numărul 19, 19-25 mai 2021  »  Curier legislativ

A fost publicat în Monitorul Oficial nr. 519 din 19 mai 2021 Ordinul nr. 758/2021 al ANAF, care modifică și completează OPANAF nr. 2.117/2018 privind aprobarea modelului și conținutului formularelor și documentelor utilizate în activitatea de verificare a situației fiscale personale. Modificările operate de noul act normativ au în vedere următoarele:

Introducerea unor mențiuni precizatoare referitoare la conducătorul structurii cu atribuții de verificare fiscală;

Eliminarea unităților subordonate direcțiilor generale regionale a finațelor publice din enumerarea structurilor de ducere la îndeplinire a prevederilor ordinului, ca urmare intrării în vigoare a prevederilor OPANAF nr. 2778/2020;

Modificări cu privire la numărul anexelor, ca urmare introducerii noului formular „Înștiințare pentru discuția finală”;

Modificarea anexelor 1.a – 3.a, 5.a – 13.a. după cum urmează: Sintagma „SIGLA ANAF” se înlocuiește cu sitagma „SIGLA ANAF/DGRFP”; Sintagma „Număr de înregistrare ca operator de date cu caracter personal:......”, se elimină; se introduce sintagma „Document care conține date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) 2016/679” ca urmare intrării în vigoare a noilor actelor normative incidente prelucrării datelor cu caracter personal;

Modificarea anexelor 1.a, 1.b., 2.a, 2.b, 7.a, 7.b, 8.a, 8.b, 9.a, 9.b, 10.a, 10.b, 11.a, 11.b, 12.a și 12.b prin înlocuirea sintagmei „Conducătorul organului fiscal” cu sintagma „Conducătorul structurii cu atribuții de verificare fiscală” prentru claritare și a nu se crea confuzii privind calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal să aprobe și să semneze actele administrativ fiscale și actele procedurale emise în cadrul procedurii de verificarea situației fiscale personale;

Modificarea anexei nr. 3.b, prin eliminarea instrucțiunilor referitoare la înscrierea datei de începere a verificării situației fiscale personale și modificarea anexei nr. 5.b. prin includerea instrucțiunii de întocmire a formularului pentru consemnarea datei de începere, indiferent dacă contribuabilul persoană fizică se prezintă sau nu la locul de desfășurare a verificării situației fiscale personale;

Modificarea anexei 7.a, prin introducerea prevederilor referitoare la posibilitatea contribuabilului persoană fizică de a contesta decizia de suspendare a verificării situației fiscale personale;

Introducerea formularului „Înștiințare pentru discuția finală” ca act procedural ce trebuie emis pentru finalizarea verificării situației fiscale personale, modelul și conținutul, precum și instrucțiunile de completare și utilizare și caracteristicile de tipărire, modul de difuzare, utilizare și păstrare a formularului fiind prevăzute în anexele 1-3 ale acestui proiect.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.