Noi norme la nivelul UE pentru o uniune vamală mai simplă, mai rapidă și mai sigură

Numărul 7, 10-16 mai 2016  »  Direct de la sursă

La 1 mai a intrat în vigoare o nouă legislație vamală, care va ușura sarcina întreprinderilor care desfășoară schimburi comerciale în Europa și va proteja mai bine consumatorii de mărfurile ilegale și contrafăcute. Noul Cod vamal al Uniunii (CVU) reprezintă o revizuire majoră a legislației de profil a UE, care data din 1992. Acesta este un moment de cotitură pentru uniunea vamală europeană, cadrul care permite în fiecare an circulația către și dinspre UE a unor mărfuri în valoare de peste 3 mii de miliarde de euro.

Noile norme au drept scop:
  • instituirea unor proceduri vamale mai simple și mai rapide pentru comercianți, permițând ca mărfurile să ajungă la consumator mai rapid și la un preț mai scăzut;
  • o mai bună protecție a consumatorilor de mărfurile ilegale sau mărfurile care nu respectă cerințele europene în materie de mediu, sănătate și siguranță;
  • îmbunătățirea cooperării între administrațiile vamale cu ajutorul noilor sisteme informatice.

Codul vamal al Uniunii reflectă trecerea la un mediu vamal mai modern în țările UE, sporind competitivitatea întreprinderilor europene și dezvoltând strategia UE pentru creștere economică și ocuparea forței de muncă. Mai precis, acesta: va raționaliza legislația și procedurile vamale pe întregul teritoriu al UE; va oferi mai multă certitudine juridică și uniformitate pentru întreprinderi și va spori claritatea pentru funcționarii vamali; va simplifica normele și procedurile vamale în vederea eficientizării și modernizării tranzacțiilor vamale; va încheia trecerea la un mediu vamal informatizat, complet electronic și interoperabil; va introduce proceduri vamale mai rapide pentru întreprinderile fiabile și care își respectă obligațiile.

Sistemele informatice moderne sunt esențiale pentru a permite sistemelor vamale să funcționeze eficient și se află la baza noilor norme. Noul Cod vamal al Uniunii instituie sisteme informatice de care au nevoie atât administrațiile vamale, cât și comercianții, în vederea efectuării în mod simplu și rapid a procedurilor vamale, asigurându-se în același timp că toate verificările și controalele necesare sunt realizate. Noile norme sunt rezultatul unui dialog riguros și cuprinzător, cu implicarea tuturor partenerilor.

„Uniunea vamală este unică în lume. Aceasta reprezintă o piatră de temelie a Uniunii Europene și este esențială pentru buna funcționare a pieței unice. Odată ce formalitățile vamale sunt îndeplinite într-un stat membru, mărfurile pot circula liber în cadrul Uniunii pe baza faptului că toate statele membre aplică aceleași norme în materie de venituri și protecție la frontierele externe. Cele 28 de administrații vamale din UE trebuie să acționeze ca și cum ar constitui o singură entitate, facilitând în același timp comerțul și protecția sănătății și a siguranței tuturor cetățenilor UE. Acestea nu sunt sarcini ușoare. UE constituie unul dintre cele mai mari blocuri comerciale din lume. În 2015, UE a realizat aproape 15% din comerțul mondial de mărfuri, în valoare de 3,5 mii de miliarde de euro. Gestionarea acestui volum de comerț internațional necesită procesarea a milioane de declarații vamale în fiecare an într-o manieră rapidă și eficientă”, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.

Serviciile vamale asigură, de asemenea, un rol de protecție. Acestea joacă un rol important în combaterea terorismului prin controale pentru depistarea traficului ilegal cu arme de foc și a traficului ilicit cu opere de artă și bunuri culturale. Ele protejează consumatorii de mărfurile care prezintă un risc în materie de siguranță și sănătate. De exemplu, în 2014, în UE au fost confiscate 454,2 tone de droguri, 35 de milioane de mărfuri contrafăcute și 3,2 miliarde de țigarete. Desfășurarea de controale adecvate necesită informații rapide, de înaltă calitate și actualizate, precum și o bună coordonare între administrațiile vamale ale statelor membre.

Codul vamal al Uniunii ar trebui să fie pus în aplicare pe deplin până la sfârșitul anului 2020. În timpul perioadei de tranziție, noile norme se vor aplica prin utilizarea sistemelor informatice existente și, în unele cazuri, a formularelor pe suport de hârtie.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.