Noi reglementări în domeniul contabilităţii, publicate în Monitorul Oficial

Noi reglementări în domeniul contabilității, publicate în Monitorul Oficial

Telex » Știri 21 ianuarie 2021  

În Monitorul Oficial nr. 66 din 21 ianuarie 2021 a fost publicat Ordinul nr. 58/2021 al ministrului Finanţelor privind principalele aspecte legate de întocmirea și depunerea situațiilor financiare anuale și a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor, precum și pentru reglementarea unor aspecte contabile.

În ceea ce priveşte aspectele referitoare la întocmirea şi depunerea raportărilor contabile, iniţiatorii precizează că prin acest act normativ se aduc clarificări referitoare la întocmirea situaţiilor financiare anuale aferente exerciţiului financiar 2020 şi a raportărilor contabile anuale întocmite de operatorii economici pentru data de 31 decembrie 2020, precum şi la depunerea lor la unităţile teritoriale ale ministerului de resort. Astfel, sunt prezentate categoriile de situaţii financiare anuale întocmite în funcţie de reglementările contabile aplicabile, respectiv Reglementările contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate, aprobate prin OMFP nr. 1.802/2014, cu modificările și completările ulterioare, sau Reglementările contabile conforme cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară, aprobate prin OMFP nr. 2.844/2016, cu modificările și completările ulterioare.

La elaborarea Ordinului s-a avut în vedere tipul raportării contabile pe care trebuie să o întocmească operatorii economici, respectiv situaţii financiare anuale sau raportări contabile anuale.

Ca și în anii trecuți, urmează să întocmească și să depună raportări contabile anuale:

persoanele juridice aflate în lichidare, potrivit legii;

subunităţile deschise în România de societăţi rezidente în state aparţinând Spaţiului Economic European;

entitățile care au optat pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic, în condițiile prevăzute de legea contabilității, și care aplică reglementările contabile aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.802/2014, cu modificările și completările ulterioare;

entitățile care aplică reglementările contabile aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.844/2016, cu modificările și completările ulterioare.

Referitor la conturile privind plata defalcată a TVA, în Referatul de aprobare se menţionează că, prin OUG nr. 78/2019 privind modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri în domeniul agriculturii, precum şi pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare, a fost abrogată OG nr. 23/2017 privind plata defalcată a TVA. În aceste condiții, nu se mai justifică păstrarea în planul de conturi a conturilor introduse în contextul OG nr. 23/2017.

De asemenea, în privinţa corelării unor prevederi cuprinse în reglementările contabile aplicabile operatorilor economici, Ministerul Finanţelor subliniază că prevederea în cauză privește rezervele constituite potrivit legii. Astfel, în contextul contabilizării acestora, se propune ca prevederile cuprinse în reglementările contabile aprobate prin OMFP nr. 1.802/2014, la funcțiunea contului 106 „Rezerve”, să fie similare cu cele corespunzătoare aceluiași element, regăsite în funcțiunea contului 129 „Repartizarea profitului”.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.