Noi reglementări în domeniul economiei sociale: facilități fiscale și non-fiscale și un mediu de lucru simplificat

Noi reglementări în domeniul economiei sociale: facilități fiscale și non-fiscale și un mediu de lucru simplificat

Numărul 12, 30 mar. - 5 apr. 2022  »  Curier legislativ

În Monitorul Oficial nr. 323 din 1 aprilie 2022 a fost publicată OUG nr. 33/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 219/2015 privind economia socială, act normativ care are ca scop crearea unui mediu favorabil de dezvoltare a acestui sector, avându-se în vedere că întreprinderile sociale oferă un răspuns adaptat unor probleme sociale complexe. Potrivit inițiatorilor, respectiv Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), aceste întreprinderi creează locuri de muncă și oportunități de angajare pentru tinerii aflați în situații de risc, pentru femei și persoane cu dizabilități, oferindu-le instruire profesională teoretică și practică, pregătire pentru locul de muncă și mentoratul necesar pentru a intra pe piața muncii și pentru a avea o carieră pe termen lung.

PUBLICITATE
OUG nr. 33/2022 prevede dezvoltarea acestui sector prin îmbunătățirea ecosistemului de funcționare, reglementarea cadrului strategic de dezvoltare, crearea de facilități fiscale și non-fiscale și prin promovarea ca al treilea sector între public și privat cu o dinamică relativ proprie.

Una dintre modificări dă posibilitatea adaptării domeniului economiei sociale la toate categoriile de entități care se pot atesta ca întreprindere socială, prin includerea în definirea acestui sector a termenului „incluziune socială” și prin completarea prevederii privind distribuirea limitată a profitului sau „excedentului” către asociați sau membri.

Noul act normativ clarifică și criteriile pe care trebuie să le îndeplinească întreprinderea socială atestată și operează modificări la condițiile de acordare a atestatului de întreprindere socială. Astfel, a fost eliminat cumulul privind procentajul de 30% din personalul angajat aparținând grupului vulnerabil și din timpul efectiv lucrat al tuturor angajaților, în sensul criteriului alternativ: 30% din numărul personalului angajat sau membrilor cooperatori, aparținând grupului vulnerabil, sau timpul de lucru cumulat al acestor angajați să reprezinte cel puțin 30% din totalul timpului de lucru al tuturor angajaților.

Condițiile de acordare a atestatului de întreprindere socială au fost modificate pentru stimularea de noi întreprinderi sociale și pentru sustenabilitatea celor existente, fiind diminuat procentajul alocat rezervei statutare sau realizării scopului social de la minimum 90% la minimum 70% din profitul/excedentul realizat.

În vederea susținerii activității întreprinderilor sociale, s-a decis dezvoltarea și diversificarea surselor de finanțare prin: facilități din partea autorităților locale; modificarea și completarea legii prin includerea întreprinderilor sociale, alături de întreprinderile sociale de inserție, ca beneficiari ai prevederilor Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, pentru angajarea tinerilor cu risc de marginalizare socială, beneficiind de facilitățile prevăzute de lege pentru această categorie de angajatori; introducerea posibilității ca întreprinderile sociale să beneficieze de subvențiile în cuantum de 2.250 de lei acordate pentru încadrarea în muncă pe durată nedeterminată, a absolvenților, inclusiv din rândul persoanelor cu handicap, ori a șomerilor în vârstă de peste 45 de ani, șomerilor care sunt părinți unici susținători ai familiilor monoparentale, a celor de lungă durată sau tineri NEET; subvenționarea cheltuielilor cu formare profesională pentru angajații care aparțin grupului vulnerabil, în procentaj de 50% din cheltuielile cu serviciile de formare profesională, din bugetul asigurărilor pentru șomaj.

Totodată, pentru încurajarea dezvoltării activității întreprinderilor sociale, au fost extinse facilitățile și oportunitățile de finanțare pentru toate aceste entități, prin includerea surselor de finanțare publice și/sau private, naționale ori internaționale.

Actul normativ prevede și actualizarea rolului economiei sociale în: dezvoltarea comunităților locale; crearea de locuri de muncă; dezvoltarea incluziunii și coeziunii sociale; tranziția către economia circulară și inovarea socială; implicarea persoanelor din grupul vulnerabil în activități cu caracter social și/sau activități economice; accesul persoanelor din grupul vulnerabil la resursele și serviciile comunității.

Reprezentanții MMSS menționează că, din datele înregistrate în Registrul unic de evidență a întreprinderilor sociale (RUIES), administrat de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, reiese că, în perioada 2016-2021, au fost eliberate 2.485 atestate de întreprindere socială și 136 mărci de întreprindere socială de inserție.

Îmbunătățirea legislației privind economia socială este una dintre reformele prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) al României pe care MMSS trebuie să o finalizeze până la sfârșitul trimestrului al II al anului 2022.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.