Noi reglementări în domeniul fiscal, promulgate de preşedintele României

Noi reglementări în domeniul fiscal, promulgate de președintele României

Telex » Știri 18 decembrie 2020  

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat astăzi două importante şi ample acte normative în domeniul fiscal. Primul dintre acestea, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, are în vedere, printre altele, o serie de reglementări în domeniul impozitului pe profit, impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, impozitului pe venit şi contribuţiile sociale obligatorii, impozitului pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi, impozitului pe reprezentanţele firmelor străine înfiinţate în România, taxa pe valoarea adăugată, accizele şi alte taxe speciale, impozitele şi taxele locale. Forma legii transmisă pentru promulgare poate fi accesată aici.

De asemenea, preşedintele a promulgat Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum şi aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare. Conform iniţiatorului, măsurile propuse sunt favorabile mediului de afaceri deoarece au ca obiect îmbunătăţirea echilibrului în relaţia dintre organele fiscale şi contribuabili, simplificarea procedurilor de administrare a creanţelor fiscale, o mai bună claritate a textului de lege, eliminând interpretările neunitare fie din partea organelor fiscale, fie din partea contribuabililor şi sunt de natură a contribui la reducerea sarcinilor administrative. Forma legii transmisă de Parlament pentru promulgare poate fi accesată aici

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.