
Noi reglementări privind autorizarea și funcționarea în România a reprezentanțelor societăților și organizațiilor economice străine
Telex » Știri
3 august, 15:00
Executivul a adoptat Ordonanța privind autorizarea și funcționarea în România a reprezentanțelor societăților și organizațiilor economice străine. Potrivit unui comunicat al Ministerului Antreprenoriatului și Turismului (MAT), actul normativ stabilește cadrul legal și instituțional necesar autorizării și funcționării în România a reprezentanțelor societăților și organizațiilor economice străine autorizate de către Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT), în conformitate cu realitatea economică și digitală actuală.
„Până la momentul adoptării prezentei ordonanțe, autorizarea funcționării unei reprezentanțe străine în România era realizată în baza legislației stabilite în urmă cu peste 30 de ani! Așa cum poate fi ușor dedus, procedura prezenta un grad ridicat al poverii administrative, fapt pentru care am simplificat-o și am introdus factorul digital. În acest fel, transmitem un mesaj de stabilitate, predictibilitate și coerență mediului de afaceri străin care prospectează piața din România, în scopul derulării de investiții”, a declarat ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu.
Pentru simplificarea și digitalizarea procedurii de înregistrare, prelungire și modificare a autorizațiilor de funcționare aferente reprezentanțelor străine în România, precum și de radiere din evidențele MAT, a fost stabilit temeiul legal pentru crearea unei aplicații electronice dedicate. Prin intermediul acesteia, va fi asigurat și accesul la evidențe, într-un mod transparent și facil, cu respectarea legislației în domeniul datelor cu caracter personal.
Autorizațiile de funcționare ale reprezentanțelor societăților și organizațiilor economice străine se vor elibera, conform actului normativ actualizat, pe o perioadă de minimum 1 an, cu posibilitate de prelungire pe aceeași perioadă.
Adoptarea ordonanței contribuie, totodată, la îndeplinirea reformelor asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență – PNRR (Jalonul 241), respectiv reforma privind transparentizarea legislativă, debirocratizarea și simplificarea procedurală destinată mediului de afaceri.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Vacanţa la muzeu, o inspirată şi atractivă invitaţie sub trei evocări: „Nostalgie. Amintire. Regăsire”
Un tramvai circulă prin „tunelul timpului” bucureştean
Record cultural-artistic: peste 250.000 de spectatori participanţi la Festivalul Neversea
Un veritabil boom al turismului cultural-artistic şi sportiv
„Bucharest Opera Festival”, încununarea unui centenar de remarcabile realizări muzicale
Sezonul cultural estival, oferte pentru toate preferinţele
BookFest 2022 – 5 zile de călătorie din România până în Ţara Soarelui-Răsare
Târgul European al Castelelor, între lupte de cavaleri şi spectacole de muzică modernă