Noi sporuri incluse în legea salarizării, pentru angajaţi ai ANSVSA şi ai unităţilor subordonate

Noi sporuri incluse în legea salarizării, pentru angajați ai ANSVSA și ai unităților subordonate

Telex » Știri 5 noiembrie 2020  

În Monitorul Oficial nr. 1030 din 4 noiembrie 2020 a fost publicată Legea nr. 229/2020 pentru completarea art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Noul act normativ a eliminat o situaţie de discriminare salarială existentă la nivelul angajaţilor Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) şi a instituţiilor subordonate acesteia, dat fiind faptul că sporurile specifice pentru condiţiile de muncă prevăzute până la acest moment în Legea-cadru nr. 153/2017 nu puteau fi acordate decât personalului plătit din fondurile publice care a ajuns la nivelul maximal al salariilor de bază prevăzut pentru anul 2022.

Astfel, noul act normativ prevede că „pentru personalul din structura Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și a unităților din subordinea acesteia, care ocupă funcții și își desfășoară activitatea în condiții ce impun acordarea sporurilor specifice, stabilite potrivit prezentei legi, personal care nu a avut în plată sporuri în luna decembrie 2019, respectiv pentru personalul nou-încadrat, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, se acordă prin raportare la salariul de bază aflat în plată”.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.