Norvegia îşi consolidează poziţia de lider pe piaţa vehiculelor electrice

Norvegia își consolidează poziția de lider pe piața vehiculelor electrice

Numărul 26-27, 16-29 iulie 2019  »  Lumea în care trăim

Aproape jumătate dintre maşinile noi vândute în primul semestru din 2019 în Norvegia au fost vehicule pur electrice, un nou nivel record, în condiţiile în care statul nordic se pregăteşte să renunţe, până în 2025, la vânzarea maşinilor pe benzină şi motorină, potrivit agenţiei Reuters, citată de Agerpres. Pentru reducerea poluării şi a emisiilor de carbon, Norvegia a introdus scutiri masive de taxe, iar utilizarea staţiilor de încărcare şi parcările din centrul oraşelor sunt gratuite, în timp ce liniile pentru autobuze pot fi folosite de maşinile electrice.

Federaţia Rutieră Norvegiană (NRF) a informat că maşinile electrice au reprezentat în primele şase luni din acest an 48,4% din totalul înmatriculărilor noi, de la 31,2% pe ansamblul anului trecut.

Autorităţile de la Oslo şi-au stabilit o ţintă ambiţioasă, de interzicere a vânzărilor de maşini noi pe benzină şi motorină până în 2025. Datele consolidează poziţia Norvegiei de lider global în vânzările de maşini electrice per capita.

Într-un raport publicat recent de Agenţia Internaţională a Energiei (IEA) se arată că în 2017 cota de piaţă a vehiculelor pur electrice şi hibride era de 39% Norvegia, de 12% în Islanda şi de 6% în Suedia.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.