Nouă din zece companii din România vor investi în traininguri pentru departamentele lor financiare, pe măsură ce implementează noi tehnologii

Nouă din zece companii din România vor investi în traininguri pentru departamentele lor financiare, pe măsură ce implementează noi tehnologii

Numărul 15-16, 20 apr. - 3 mai 2022  »  Conectarea la era digitală

Nouă din zece companii din România vor investi în recalificare și traininguri pentru angajații din departamentele financiare, pe măsură ce implementează și utilizează noi tehnologii în activitățile zilnice, arată concluziile celei mai recente ediții a studiului Deloitte CFO Survey România, efectuat în rândul a peste 100 de directori financiari din țara noastră. Ariile departamentelor financiare în care companiile vor investi cu prioritate în formare sunt planificarea și analiza financiară, contabilitatea și controlul, mai arată cercetarea. Ritmul lent de recalificare a angajaților reprezintă și unul dintre cele mai mari obstacole în implementarea transformării digitale în companii, după cum menționează 30% dintre participanții la studiu, la fel ca nivelul investițiilor necesare (49%) și gradul scăzut de digitalizare a instituțiilor publice (42%).

PUBLICITATE
„Rolul directorului financiar s-a schimbat fundamental și este văzut acum ca o sursă de informații de business foarte valoroase și ca un partener de business strategic. Dar, pentru ca departamentul financiar să se poată concentra asupra activităților care pot aduce valoare businessului, este crucial ca acesta să se transforme. Această transformare poate include creșterea eficienței și acurateței proceselor de management financiar, reducerea numărului de ore petrecute de angajați pentru sarcini manuale, care nu au valoare adăugată pentru companie, îmbunătățirea analizelor datelor care sprijină procesul decizional. Astfel de obiective pot fi atinse prin implementarea de soluții tehnologice și prin schimbarea modului în care întregul departament funcționează, atât intern, cât și extern, cu restul organizației”, a declarat Zeno Căprariu, Partener Audit la Deloitte România, coordonatorul inițiativei CFO Program în România.

Mai mult de o treime (34%) dintre directorii financiari din țara noastră care au participat la studiu consideră că posibilitatea de a se concentra pe sarcinile cu mai multă valoare adăugată reprezintă cel mai important beneficiu al implementării procesului de transformare digitală, urmată de reducerea timpului alocat activităților de raportare, închidere etc. (31%) și de creșterea fiabilității datelor (18%).

Pentru a finanța procesul de transformare digitală, cele mai multe companii iau în considerare în primul rând surse interne (77%), apoi fonduri UE, atât din Planul Național de Redresare și Reziliență, cât și din alocările din programele multi-anuale (32%). Sursele de finanțare cel mai puțin atrăgătoare sunt creditele bancare (17%) și obligațiunile „verzi” (9%).

Studiul relevă, de asemenea, că aproape jumătate dintre companii (45%) consider că transformarea digitală înseamnă automatizare, dar și soluții de planificarea a resurselor întreprinderii – ERP – (22%), alinierea și integrarea datelor (18%) și actualizarea modelelor operaționale (15%). În ceea ce privește motivele implementării proceselor de transformare digitală în departamentele financiare, peste 40% dintre companiile românești menționează strategia, urmată de scăderea procentajului de erori (22%), gestionarea muncii la distanță (14%) și scăderea costurilor (13%).

Peste 80% dintre companiile din România fac deja pași în procesul de transformare digitală a departamentelor lor financiare, în timp ce 18% se află în faza de planificare, mai arată studiul. Sectoare precum servicii financiare, energie, utilități și minerit, tehnologie, mass-media și telecomunicații par să fie mai avansate în această direcție.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.