Noutăți fiscale europene din buletinul de știri ETAF – 31 ianuarie 2022

Noutăți fiscale europene din buletinul de știri ETAF – 31 ianuarie 2022

Numărul 4, 2-8 feb. 2022  »  Direct de la sursă

Bruno Le Maire a prezentat prioritățile Franței în fața eurodeputaților

PUBLICITATE
Ministrul francez al economiei, Bruno Le Maire, a prezentat marți, 15 ianuarie, prioritățile președinției franceze a Consiliului UE pentru următoarele luni în fața Comisiei pentru afaceri economice și monetare (ECON) a Parlamentului European. Mecanismul de ajustare la frontieră a emisiilor de dioxid de carbon (CBAM) va fi „una dintre cele mai importante priorități” ale președinției franceze, a amintit acesta. O discuție pe această temă este prevăzută pentru ședința din 15 martie a ECOFIN. Impozitarea minimă este o altă prioritate pentru Franța, care vizează încheierea unui acord cu privire la Directiva de implementare a Pilonului II înainte de luna iunie. „Fără Franța, nu ar fi existat niciun acord”, a fost răspunsul ministrului la unele critici din partea eurodeputaților francezi cu privire la măsurile ambițioase avute în vedere. În timpul audierii, ministrul francez a mai declarat că susține votul bazat pe o majoritate calificată în locul unanimității în ceea ce privește deciziile legate de fiscalitate la nivelul UE. Mai mult, Bruno Le Maire a promis că este pregătit să desfășoare „cea mai ambițioasă lucrare posibilă” cu privire la reforma Codului de Conduită în domeniul impozitării întreprinderilor.

Grupul european de lucru pentru Codul de Conduită în domeniul impozitării întreprinderilor și-a publicat programul de activitate

Grupul de lucru pentru Codul de Conduită (CoG) în domeniul impozitării întreprinderilor al Consiliului UE și-a publicat marți, 25 ianuarie, programul de lucru în cadrul președinției franceze a Consiliului UE. Pe parcursul următoarelor luni, CoG va începe să dezbată posibilele efecte asupra activității sale ale acordului OCDE privind o impozitare minimă efectivă (Pilonul 2), inclusiv criteriile de includere pe listă ale UE. De asemenea, reprezentanții Grupului au declarat că vor lucra la „măsuri complementare legate de investigația Pandora Papers”, însă nu au oferit mai multe detalii. Se preconizează o nouă actualizare a listei negre europene a paradisurilor fiscale în februarie, deși nu este programată nicio întâlnire formală a miniștrilor de finanțe ai UE înainte de luna martie. De asemenea, în programul de lucru nu se menționează nimic despre revizuirea Codului de Conduită în domeniul impozitării întreprinderilor, care a fost blocată de Ungaria și Estonia în luna decembrie a anului trecut.

Eurodeputații solicită un cadru general la nivelul UE pentru reținerea impozitului la sursă

Marți, 25 ianuarie, eurodeputații din cadrul Comisiei pentru afaceri economice și monetare (ECON) a Parlamentului European au adoptat o rezoluție, redactată de eurodeputatul portughez Pedro Marques (Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților), în care solicită un sistem unitar la nivel european de reținere a impozitului la sursă pentru a asigura că toate plățile (dividende, dobândă, redevențe, câștiguri de capital etc.) realizate în cadrul UE sunt impozitate măcar o dată înainte de a părăsi spațiul comunitar. Eurodeputații afirmă că propunerea ar putea include o rată minimă efectivă de impozitare. În rezoluție eurodeputații solicită, de asemenea, Comisiei Europene să prezinte o procedură europeană comună și standardizată pentru restituirile impozitului reținut la sursă pentru toate statele membre. Această rezoluție vine în contextul în care Comisia Europeană intenționează să prezinte o propunere legislativă concentrată pe procedurile de reținere a impozitului la sursă în UE în cel de-al treilea trimestru al anului 2022. Rezoluția va fi supusă votului în cadrul sesiunii plenare din martie a Parlamentului European.

Paul Tang a fost reales președinte al Subcomisiei FISC a Parlamentului European 

Miercuri, 26 ianuarie, europarlamentarul olandez Paul Tang (Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților) a fost reales în funcția de președinte al Subcomisiei pentru chestiuni fiscale (FISC) a Parlamentului European. Markus Ferber (Partidul Popular European, Germania) a fost reales ca prim-vicepreședinte, Martin Hlávaček (Partidul Renew Europe, Republica Cehă) – vicepreședinte adjunct, Kira Peter-Hansen (Partidul Verde/Alianța Liberă Europeană, Danemarca) – al treilea vicepreședinte, și Othmar Karas (Partidul Popular European, Austria) – al patrulea vicepreședinte. Luni, 24 ianuarie, Comisia pentru afaceri economice și monetare (ECON) a PE și-a reînnoit, de asemenea, organismul de conducere. Președintele Comisiei ECON, eurodeputata italiană Irene Tinagli (Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților), a fost reales prin aclamare.

Decizie CJUE: Amenzile aplicate de Spania pentru activele nedeclarate din străinătate încalcă legislația UE 

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a hotărât joi, 27 ianuarie, că o lege din Spania care sancționează rezidenții care nu prezintă corect sau în timp util informații privind activele și drepturile deținute în străinătate este contrară legislației UE, mai precis principiului liberei circulații a capitalului. Legislația spaniolă aplică o amendă forfetară de 150% din suma impozitelor eludate și amenzi fixe specifice pentru neconformitatea sau neconformitatea parțială sau întârziată cu obligația de furnizare a informațiilor. CJUE atrage atenția într-o declarație de presă că uneori aceste amenzi pot urca suma datorată de contribuabil la peste 100% din valoarea activelor și drepturilor din străinătate ale acestuia și stabilesc o diferență în tratamentul aplicat rezidenților din Spania în funcție de locația activelor acestora. „Prin asocierea unor consecințe atât de grave la neconformitatea cu o obligație declarativă, legislația spaniolă a depășit măsurile necesare pentru a garanta eficacitatea supravegherii fiscale și a preveni evaziunea fiscală și evitarea obligațiilor fiscale”, a concluzionat CJUE.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.