Numărul de abonamente de telefonie mobilă a depășit pentru prima dată numărul de cartele preplătite active

Numărul de abonamente de telefonie mobilă a depășit pentru prima dată numărul de cartele preplătite active

Numărul 20-21, 30 mai - 12 iunie 2017  »  Breviar statistic

A

PUBLICITATE
itatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) informează că, pe parcursul anului 2016, s-a menținut tendința de creștere a numărului utilizatorilor de abonamente la serviciile de telefonie mobilă, în detrimentul utilizatorilor pe bază de cartele preplătite active, ajungându-se, pentru prima dată, la un număr de abonamente mai mare decât cel de cartele preplătite active. Utilizatorii de telefonie din România au vorbit în medie în fiecare lună a anului 2016 câte o oră și 4 minute prin intermediul rețelelor fixe și de patru ori mai mult prin intermediul rețelelor mobile (4 ore și 17 minute). Deși, în continuare, un apel efectuat de pe telefonul fix (3 minute și 4 secunde) durează, în medie, mai mult decât unul de pe mobil (2 minute și 37 secunde), diferența dintre cele două categorii de trafic se micșorează de la an la an.

Evoluția telefoniei mobile. La sfârșitul anului 2016, în România erau 22,9 milioane de utilizatori activi de servicii de telefonie mobilă (în scădere cu 1% față de sfârșitul anului 2015), dintre care 11,5 milioane (+8%) erau utilizatori pe bază de abonament și 11,4 milioane (-9%) utilizatori pe bază de cartele preplătite active. Creșterea numărului de abonamente se datorează, în principal, utilizatorilor persoane fizice care preferă acest tip de acces la serviciile de telefonie mobilă, numărul acestora înregistrând o creștere cu +11% în anul 2016, până la 8,6 milioane. 

Rata de penetrare la nivelul populației a cartelelor SIM active pentru serviciile de telefonie mobilă a ajuns la 116% la finalul anului 2016. Deși numărul total de utilizatori activi ai acestui serviciu a scăzut ușor, traficul total de voce (exclusiv roaming internațional) efectuat de aceștia a crescut cu 2% în anul 2016 față de 2015, până la aproape 70,6 miliarde minute. Doar traficul în rețelele mobile proprii a înregistrat o scădere de 10%, până la 44 miliarde minute, celelalte categorii de trafic înregistrând creșteri în anul 2016: traficul către alte rețele de telefonie mobilă +36%, până la 20,3 miliarde minute, traficul către rețele din afara României +10%, până la 4,1 miliarde minute, și traficul către rețelele fixe +4%, până la 2,3 miliarde minute.

18 miliarde SMS-uri în 2016. Numărul total de mesaje SMS a scăzut în anul 2016 cu 10%, până la 18 miliarde de mesaje, cel mai probabil ca urmare a utilizării tot mai intense a altor mijloace de transmitere a mesajelor instant. Majoritatea traficului de voce (60%) este realizat de utilizatorii pe bază de abonament, însă în cazul mesajelor SMS majoritatea traficului (52%) este realizat de cei care dețin cartele preplătite active.

Durata medie a unui apel realizat prin intermediul rețelelor publice mobile (exclusiv roaming internațional) a crescut în 2016 la 2 minute și 37 de secunde, iar traficul de voce efectuat de un utilizator activ într-o lună a fost în medie de 4 ore și 17 minute, cu 4 minute mai mult decât în anul 2015. Totodată, un utilizator a transmis, în medie, 67 de mesaje SMS într-o lună.

În ceea ce privește serviciile de roaming internațional, traficul de voce a continuat să înregistreze și pe parcursul anului 2016 o creștere semnificativă, de +56%, până la 1,6 miliarde minute (dintre care 0,5 miliarde reprezintă apelurile efectuate și 1,1 miliarde apelurile primite), în timp ce traficul de mesaje SMS trimise în roaming a înregistrat o creștere anuală de +16%, până la 151 milioane de mesaje. Cea mai mare creștere a fost înregistrată de serviciile de date utilizate în roaming, de +59%, până la 967 TB în 2016, de la 607 TB în 2015.

Evoluția telefoniei fixe. Gradul de utilizare a telefoniei fixe a continuat să scadă pe parcursul anului 2016, înregistrându-se scăderi atât la nivelul numărului de linii de acces (cu 4%, până la 4,1 milioane), cât și la nivelul traficului de voce. La 31 decembrie 2016, rata de penetrare a telefoniei fixe la 100 de gospodării înregistra valoarea de 44%. Traficul total de voce realizat prin intermediul rețelelor fixe s-a diminuat până la 3,2 miliarde minute în anul 2016, în scădere anuală cu 15%. Toate categoriile de trafic de voce au înregistrat scăderi: traficul către rețele publice fixe a scăzut cu 17%, până la 2,1 miliarde minute, traficul către rețele publice mobile s-a diminuat cu 9%, până la 0,9 miliarde minute, iar traficul către rețele din afara României s-a redus cu 15%, până la 0,24 miliarde minute. Media lunară a traficului originat de la un post de abonat a continuat să scadă, ajungând la o oră și 4 minute, cu 8 minute mai puțin față de valoarea medie din anul 2015, iar un apel a avut o durată medie de 3 minute și 4 secunde.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.