O româncă a creat o aplicație revoluționară care generează avataruri 3D cu impact în dezvoltarea interacțiunilor sociale

O româncă a creat o aplicație revoluționară care generează avataruri 3D cu impact în dezvoltarea interacțiunilor sociale

Numărul 13, 7-13 apr. 2021  »  Roza vânturilor

O româncă și-a transformat teza de doctorat în informatică, realizată în cadrul Universității Grenoble Alpes din Franța, într-un start-up care a dezvoltat o aplicație ce generează avataruri 3D capabile să exprime diferite emoții, cu impact real în viața persoanelor cu dificultăți în interacțiunile sociale, de exemplu pentru copiii cu autism, relatează Agerpres. Conform companiei dezvoltatoare, aplicația Emoface Play & Learn Emotions a fost testată doi ani în Franța, iar românca Adela Bărbulescu spune că are la bază avataruri ghidate de o inteligență artificială, care generează gesturile și expresiile faciale.

„Concepția aplicației s-a conturat cu ajutorul asociatei mele, Mayra Lima, designer UI/UX, a cărei soră este autistă și care cunoaște foarte bine cotidianul și nevoile specifice ale familiilor cu copii neuroatipici. M-am inspirat inițial dintr-un studiu făcut de cercetătorul în psihologie Simon Baron-Cohen, care a folosit video-uri cu persoane care exprimă emoții pentru a antrena recunoașterea emoțiilor pentru adulții cu autism. Mi-am dat seama că același mod de învățare ar fi mai eficient dacă ar fi folosit un conținut vizual mai ușor controlabil, care să poate fi adaptat nevoilor utilizatorilor. Am prezentat un prototip simplu pentru un test de recunoaștere a emoțiilor folosind animații 3D generate în cadrul studiilor și am primit răspunsuri pozitive din partea părinților și din partea medicilor care propun aceste terapii; (...) profesioniștii au nevoie de materiale dinamice, controlabile și cu un conținut complex, care să le permită să simuleze ceea ce se întâmplă în realitate. Iar Emoface răspunde la această nevoie prin activități ludice care permit interacțiunea cu avataruri 3D. Venim practic cu o nouă metodologie de lucru, stimulantă, care la bază folosește avataruri pilotate de o inteligență artificială, care generează gesturile și expresiile faciale, astfel încât interacțiunea să fie cât mai naturală”, povestește Adela Bărbulescu, cercetător în informatică și fondatoarea Emoface.

Principalii beneficiari ai Emoface sunt terapeuții și pacienții care își antrenează abilitățile sociale.

Potrivit sursei citate, prima aplicație dezvoltată conține peste 150 de exerciții, iar tot conținutul de animații 3D cu avataruri expresive, care reproduc expresii faciale, este generat în mod aleatoriu, ceea ce împiedică memorarea răspunsurilor în testele folosite, de exemplu, pentru recunoașterea emoțiilor. Potrivit dezvoltatorilor ei, aplicația este programată să fie lansată inclusiv în limba română, în luna aprilie.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.