
Obiectivele climatice vor fi imposibil de atins fără energie nucleară, susține directorul IAEA
Telex » Știri
27 octombrie 2020
Reducerea emisiilor de CO2 pentru a menține încălzirea globală sub 2 grade Celsius va fi aproape imposibilă fără centrale nucleare, a declarat directorul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (IAEA), Rafael Grossi, transmite DPA, preluată de Agerpres. Eliminarea treptată a energiei nucleare cum se întâmplă în Germania este o decizie politică, însă știința indică o direcție diferită, a spus Rafael Grossi. „Alegerea politică este legitimă, iar țările pot opta pentru una sau cealaltă politică”, a spus diplomatul argentinian atunci când a fost întrebat despre renunțarea la energia nucleară, o politică ce este analizată și în țări precum Elveția și Belgia.
„Datele științifice arată că energia nucleară este una cu emisii foarte mici de CO2. Este un fapt că o treime din energia curată este una care provine din surse nucleare”, a subliniat Rafael Grossi.
IAEA definește sursele de „energie curată” acelea care emit „foarte puține sau niciun fel de gaze cu efect de seră”, o categorie care, potrivit IAEA, include energia nucleară, energia hidroelectrică, eoliană și fotovoltaică. Potrivit Agenției Internaționale a Energiei (IEA), în anul 2018 energia nucleară a fost responsabilă pentru 29% din energia curată.
Citând IEA și Grupul interguvernamental de experți în evoluția climei (IPCC), Grossi a precizat că „orice cale aleasă pentru a atinge obiectivul stabilit în Acordul de la Paris este aproape imposibilă, dacă nu imposibilă, fără energia nucleară”. „Energia nucleară este o parte a soluției”, a apreciat directorul IAEA, adăugând că reactoarele nucleare oferă o sursă stabilă de electricitate care pot sprijini energia electrică mai puțin stabilă produsă de instalațiile eoliene, hidroelectrice sau fotovoltaice.
Chiar dacă o serie de țări vor să își închidă centralele nucleare, multe alte state analizează construcția unor noi centrale, în special în Asia. Grossi a mai spus că există și o tendință spre extinderea duratei de viață a reactoarelor vechi. „Dacă te uiți la multe din reactoarele care sunt închise în Germania, multe dintre ele ar putea cu ușurință să mai funcționeze pentru 20 de ani”, a apreciat directorul IAEA.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Un tramvai circulă prin „tunelul timpului” bucureștean
Record cultural-artistic: peste 250.000 de spectatori participanți la Festivalul Neversea
Un veritabil boom al turismului cultural-artistic și sportiv
„Bucharest Opera Festival”, încununarea unui centenar de remarcabile realizări muzicale
Sezonul cultural estival, oferte pentru toate preferințele
BookFest 2022 – 5 zile de călătorie din România până în Țara Soarelui-Răsare
Târgul European al Castelelor, între lupte de cavaleri și spectacole de muzică modernă
Concursul internațional „George Enescu”. Pe podium, înalta ținută artistică și virtuțile talentului