OECD: Clasament mondial al cheltuielilor sociale publice

OECD: Clasament mondial al cheltuielilor sociale publice

Numărul 3, 29 ian. - 4 febr. 2019  »  Lumea în care trăim

Cheltuielile sociale publice au reprezentat anul trecut 31,2% din PIB-ul Franţei, care rămâne de departe cea mai generoasă ţară bogată din acest punct de vedere, potrivit unui studiu publicat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), informează AFP, citată de Agerpres.

La fel ca în 2016 şi 2014, Franţa ocupă primul loc într-un clasament realizat de OECD. Cu „cheltuieli sociale publice brute” echivalente cu 31,2% din PIB-ul său, Franţa devansează Belgia (28,9% din PIB) şi Finlanda (28,7% din PIB). Chiar dacă proporţia cheltuielilor sociale publice în PIB-ul Franţei a fost mai mică în 2018 decât nivelul record de 32% din PIB înregistrat în 2015 şi 2016, Hexagonul se situează mult peste media celor 36 state membre ale OECD, unde anul trecut cheltuielile sociale publice au reprezentat, în medie, 20,1% din PIB.

La celălalt capăt al clasamentului în rândul statelor din OECD se situează Coreea de Sud (unde cheltuielile sociale publice au reprezentat anul trecut 11,1% din PIB), Chile (10,9%) şi Mexic (7,5%).

Franţa se evidenţiază în primul rând la capitolul sănătate publică, pentru care alocă cea mai importantă parte din PIB, 8,8% în anul 2015, înaintea SUA şi Germaniei. În schimb, când vine vorba despre cheltuielile pentru pensii (13,9% din PIB), Franţa se situează pe locul al treilea, după Grecia şi Italia. De asemenea, Franţa se situează pe locul şapte în ceea ce priveşte susţinerea populaţiei apte de muncă (alocaţii de şomaj, incapacitate, alocaţii familiale), cu 5,4% din PIB în 2015.

OECD subliniază că, şi în cazul în care se iau în calcul cheltuielile private, fie ele „voluntare” sau „obligatorii”, şi fiscalitatea specifică fiecărui stat, Franţa rămâne lider mondial cu cheltuieli sociale nete de 31,7% din PIB, în faţa Statelor Unite (30%) şi Belgiei (26,7%).

Înfiinţată în anul 1961, OECD joacă un rol de consiliere pentru guvernele ţărilor puternic dezvoltate, în materie de politică economică, socială şi de guvernare. Cele 36 de state membre OECD deţin împreună aproximativ 60% din economia mondială, 70% din comerţul mondial şi 20% din populaţia lumii.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.