OECD recomandă continuarea sprijinului oferit economiei în pofida creșterii inflației

OECD recomandă continuarea sprijinului oferit economiei în pofida creșterii inflației

Telex » Știri 22 septembrie, 10:13  

Este prea devreme pentru ca guvernele și băncile centrale să retragă sprijinul excepțional oferit economiilor în pofida creșterii inflației, a apreciat Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), cu ocazia publicării noilor sale prognoze privind economia mondială, informează Reuters, preluată de Agerpres. După o contracție de 3,4% anul trecut, în cea mai dificilă perioadă a crizei COVID-19, economia mondială ar urma să crească cu 5,7% în acest an, a anunțat OECD, care și-a revizuit estimările cu 0,1 puncte procentuale comparativ cu prognozele din luna mai. Pentru anul viitor, OECD mizează pe un avans al economiei mondiale de 4,5%, cu 0,1 puncte mai robust decât anticipa anterior.

„Revenirea economiei mondiale rămâne puternică, grație sprijinului oferit de guverne și băncile centrale precum și de progresele cu vaccinarea. Însă deși Produsul Intern Brut mondial a ajuns acum la nivelul la care era înaintea pandemiei, revenirea rămâne inegală în condițiile în care țările care ies din criză se confruntă cu provocări diferite.... Mari diferențe în ratele de vaccinare se adaugă revenirii inegale. Apariția unor noi focare ale virusului obligă unele țări să restricționeze activitățile, provocând blocaje și presiuni asupra lanțurilor de aprovizionare”, susține OECD.

În paralel, alimentată de revenirea cererii pentru bunuri și problemele înregistrate de-a lungul lanțurilor de aprovizionare, media inflației ar urma să atingă un vârf de 4,5% la finele acestui an în principalele economii ale lumii, pentru a se calma la 3,5% la finele lui 2022.

Pentru moment, majoritatea guvernatorilor băncilor centrale și decidenților au considerat că actuala creștere a prețurilor este mai degrabă o reacție temporară la revenirea economică decât preludiul la o perioadă prelungită de inflație ridicată, chiar dacă această dezbatere nu s-a încheiat.

În acest context, OECD a sfătuit băncile centrale să mențină o politică monetară relaxată, dar în același timp să ofere o orientare clară cu privire la nivelul inflației pe care îl pot tolera. De asemenea, OECD a îndemnat guvernele să rămână flexibile cu privire la sprjinul financiar oferit economiilor și să evite retragerea acestui sprijin atât timp cât perspectiva pe termen scurt rămâne neclară.

Înființată în anul 1961, OECD joacă un rol de consiliere pentru guvernele țărilor puternic dezvoltate în materie de politică economică, socială și de guvernare. Cele 38 de state membre OECD dețin împreună aproximativ 60% din economia mondială, 70% din comerțul mondial și 20% din populația lumii.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.