
Oficial BCE: Există riscul ca inflația să rămână la un nivel ridicat mai mult decât se estima
Numărul 48-49, 22 dec. 2021 - 11 ian. 2022 » Lumea în care trăim
Inflația în zona euro ar putea rămâne la un nivel ridicat mai mult decât se estima, a avertizat Peter Kazimir, membru al Consiliului guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE), alăturându-se oficialilor care și-au exprimat îngrijorarea privind efectele presiunilor prețurilor, transmite Reuters, preluată de Agerpres. La ședința de politică monetară din 16 decembrie, BCE a decis să reducă și mai mult stimulentele, dar, în același timp, a promis un sprijin consistent pentru 2022, confirmând viziunea sa relaxată cu privire la inflație și sugerând că orice ieșire după mai mulți ani de politică monetară ultrarelaxată va fi una lentă.
BCE va înceta în luna martie 2022 să mai achiziționeze active în cadrul programului de achiziționare în regim de urgență în caz de pandemie (pandemic emergency purchase programme - PEPP). În paralel, însă, BCE își va accelera achizițiile de obligațiuni în cadrul unui program mai vechi, denumit program de achiziționare de active (asset purchase programme - APP), astfel că instituția va continua să fie activă pe piață.
Unii oficiali presează BCE să admită riscurile în creștere provocate de inflație, iar guvernatorii băncilor centrale din Germania, Portugalia și Lituania au avertizat deja în mod public în legătură cu riscurile inflaționiste.
„Ceea ce este valabil pentru Slovacia este valabil pentru zona euro ca întreg: există un risc, și acesta nu este redus, ca inflația să se mențină ridicată o perioadă de timp mai îndelungată”, a explicat Kazimir, care este și guvernatorul Băncii Centrale a Slovaciei.
Acesta a adăugat că face parte dintre oficialii care văd drept un risc posibilitatea ca inflația să fie mai ridicată decât se estima.
„Zona euro s-ar putea confrunta cu un nivel mai ridicat al inflației o perioadă de timp mai îndelungată”, a avertizat oficialul BCE.
Conform datelor Eurostat, în zona euro rata anuală a inflației a crescut până la 4,9% în noiembrie, de la 4,1% în octombrie. Comparativ, cu un an în urmă, rata inflației în zona euro era de minus 0,3%.
Conform previziunilor economice de toamnă, publicate recent de Comisia Europeană (CE), inflația în zona euro va atinge un nivel maxim de 2,4% în 2021, înainte de a scădea la 2,2% în 2022 și la 1,4% în 2023, deoarece se estimează că prețurile la energie se vor stabiliza treptat.
Această creștere puternică a inflației este determinată în principal de majorarea prețurilor la energie, dar ea pare să fie legată și de un set amplu de ajustări economice ulterioare pandemiei, sugerând că nivelurile ridicate actuale sunt în mare măsură tranzitorii, apreciază Comisia Europeană.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Sub egida UNESCO, valorile culturii românești se bucură în lume de o tot mai largă recunoaștere
Capodopere ale lui Picasso și Dali strălucesc pe firmamentul cultural românesc
Radiodifuziunea Română la a 95-a aniversare; un serviciu public pentru milioane de ascultători
Un Barometru „oglindă” al dinamicii consumului cultural
Bani pentru cultură, generatori de valoare adăugată la scară locală și națională
Săptămâna Teatrului Tânăr, o probă de „anduranță” a tradiției și inovației artistice
KINOdiseea de la București, o „călătorie” fascinantă în lumea filmului
Festivalul „George Enescu”, un brand național consacrat absolut la scară mondială