Oficial CE: Marea Neagră conţine, după Mediterana, cele mai multe deşeuri marine din UE

Oficial CE: Marea Neagră conține, după Mediterana, cele mai multe deșeuri marine din UE

Telex » Știri 3 iunie 2019  

Marea Neagră conţine cea mai mare densitate de deşeuri produse de om şi ajunse în mediul marin, din Uniunea Europeană, iar 90% dintre aceste deşeuri constituie plastic, a declarat, în mesajul transmis participanţilor la conferinţa Ziua Maritimă Europeană în România, şeful Direcţiei Generale MARE a Comisiei Europene (CE), Joao Aguiar Machado, citat de Agerpres. „După partea de vest a Mării Mediterane, Marea Neagră conţine cea mai mare densitate de gunoaie produse de om şi ajunse în mediul marin din Uniunea Europeană. Plasticul constituie 90% din deşeurile produse de oameni şi descoperite în mediul marin”, a afirmat oficialul CE.

Potrivit acestuia, plasticul este una dintre cele mai mari ameninţări la adresa mărilor şi oceanelor şi ajunge până în lanţul alimentar uman. „Dintre toate ameninţările la adresa oceanelor noastre, plasticul este probabil cea mai vizibilă. Plasticul e adus de valuri pe plaje, plasticul e prins în ochiurile plaselor de pescuit. Dar plasticul este şi cea mai invizibilă ameninţare. Particule de microplastic au fost descoperite în aer, pe sol şi în apă, peste tot pe planetă, inclusiv în cele mai adânci zone ale oceanului, unde niciun om nu a ajuns vreodată până acum. Deşeurile produse de om şi ajunse în mări pun în pericol ecosistemul marin vulnerabil şi intră în lanţul alimentar, punând oamenii în pericol, iar Marea Neagră este afectată în mod special”, a explicat Joao Aguiar Machado.

El a precizat că Uniunea Europeană vrea să desfiinţeze complet poluarea cu plastic a mărilor sale până în anul 2030. „Este clar că trebuie să acţionăm. Prin urmare, sunt foarte mulţumit că limitarea poluării maritime şi combaterea plasticului reprezintă o prioritate pe agenda maritimă a statelor riverane ale Mării Negre pe care acestea au semnat-o la Bucureşti acum 10 zile. Această agendă comună oferă mijloace practice pentru încurajarea creşterii economice «albastre» a zonei Mării Negre care să fie responsabilă din punct de vedere al protecţiei mediului. Iar Uniunea Europeană este determinată să îşi joace rolul ei – până în anul 2030, vrem să reducem contribuţia de deşeuri de plastic la zero şi lucrăm din greu ca să transformăm acest lucru în realitate”, a declarat reprezentantul CE.

Metoda principală prin care Uniunea Europeană intenţionează să combată poluarea cu plastic este interzicerea celor mai utilizate produse de unică folosinţă din plastic, a arătat Machado. „În primul rând, prin noi reguli care interzic folosirea celor mai utilizate produse de plastic de unică folosinţă. În al doilea rând, prin finanţarea de proiecte de eliminare a deşeurilor ajunse în mediul marin, spre exemplu plase de pescuit cu localizare electronică sau drone care detectează deşeurile din mare. În al treilea rând, prin încurajarea inovării în domeniul maritim, prin programul de cercetare european post-2020 «Orizont Europa». Trebuie să promovăm cooperarea regională şi internaţională, deoarece această provocare poate fi depăşită doar la nivel internaţional”, a încheiat reprezentantul CE.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.