ONRC: 1.610 firme și PFA au intrat în insolvență în primele trei luni din 2022

ONRC: 1.610 firme și PFA au intrat în insolvență în primele trei luni din 2022

Numărul 19, 18-24 mai 2022  »  Breviar statistic

Numărul societăților comerciale și al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvență a crescut cu 14,18% în primele trei luni din 2022, comparativ cu perioada similară a anului trecut, fiind înregistrate 1.610 insolvențe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), citate de Agerpres. Cele mai multe firme și PFA-uri intrate în insolvență au fost înregistrate în București, respectiv 282, în scădere cu 5,05% față de intervalul ianuarie-martie 2021, când au fost consemnate 297 de insolvențe.

PUBLICITATE
Pe locurile următoare în ierarhia insolvențelor se află județele Bihor, cu 143 de insolvențe (+32,41), Cluj - 105 (-19,23%) și Timiș - 85 (+13,33%).

Cele mai puține insolvențe s-au înregistrat în județele Harghita - 5 (la fel ca în primul trimestru din 2021), Gorj - 6 (-45,45%) și Covasna - 6 (-33,33%).

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvențe a fost consemnat în comerțul cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor, respectiv 406 (-3,54% față de T1 2021), urmat de construcții - 306 (+32,47%) și industria prelucrătoare - 196 (+15,98%). În martie 2022 au fost înregistrate 648 de insolvențe.

♦ 36.676 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primul trimestru

Numărul de înmatriculări de persoane fizice și juridice a scăzut în primul trimestru al acestui an cu 11,09%, comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 36.676, dintre care 27.058 sunt societăți cu răspundere limitată (SRL), conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de Agerpres. Cele mai multe înmatriculări au fost înregistrate în Municipiul București, respectiv 6.900 (+8,78%, comparativ cu ianuarie-martie 2021), și în județele Cluj -2.153 (-3,93%), Ilfov - 1.977 (+4,71%) și Timiș - 1.844 (+1,82%).

La polul opus, cele mai puține înmatriculări au fost consemnate în județele Covasna - 210 (-29,29%, față de primele trei luni din 2021), Tulcea - 255 (-22,49%) și Ialomița - 284 (+3,65%).

Potrivit ONRC, domeniile în care au fost realizate cele mai multe înmatriculări sunt: comerțul cu ridicata și cu amănuntul; repararea autovehiculelor și motocicletelor (6.991, -22,7% comparativ cu primul trimestru al anului trecut), construcții (4.515; -5,66%) și activități profesionale, științifice și tehnice (4.000; +9,11%).

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.