ONRC: Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea a crescut cu aproape 20% în primele 9 luni
Numărul 47, 27 nov. - 3 dec. 2024 » Breviar statistic
Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea în primele nouă luni din 2024 a fost de 13.481, în creștere cu 19,29% comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), citate de Agerpres. Cele mai multe companii care și-au suspendat activitatea au fost din București, respectiv 1.619 (număr în creștere cu 20,64% față de ianuarie-septembrie 2023), Capitala fiind urmată de județele Cluj, cu 837 firme suspendate (+10,13%), Iași - 603 (+26,68%), Bihor - 588 (+34,55%) și Brașov - 578 (+10,73%).
La polul opus, cele mai puține suspendări au fost consemnate în județele Ialomița - 82 (+7,89% față de primele nouă luni din 2023), Covasna - 96 (+20%), Gorj - 98 (+4,26), Giurgiu - 107 (+52,86%) și Teleorman - 107 (+1,9%).
Cele mai mari creșteri ale numărului de suspendări s-au înregistrat în județele Dâmbovița (+77,72%), Tulcea (+58,11%) și Giurgiu (+52,86%), în timp ce scăderi au avut loc doar în județele Caraș-Severin (-5,69%), Călărași (-3,33%), Vaslui (-1,62%) și Satu Mare (-0,51%).
Pe domenii de activitate, cele mai multe suspendări s-au înregistrat în comerțul cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor, respectiv 3.134 (+4,5%), în activități profesionale, științifice și tehnice - 1.238 suspendări (+12,75%) și în construcții - 1.210 suspendări (+41,19%).
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național