
ONRC: Numărul insolvențelor a scăzut cu 2,39%, în primele șapte luni
Numărul 34, 4-10 sept. 2018 » Breviar statistic
Numărul societăților comerciale și persoanelor fizice autorizate intrate în insolvență a scăzut cu 2,39%, în primele șapte luni din acest an, comparativ cu perioada similară din 2017, la 5.237, reiese din datele publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), citate de Agerpres.
Cele mai multe firme și PFA-uri intrate în insolvență sunt în București, respectiv 1.034, în scădere cu 13,33% față aceeași perioadă din 2017. De asemenea, ierahia continuă cu județele Bihor – cu 349 de insolvențe (+17,91%), Iași – cu 286 (-14,63%), Timiș – cu 284 (+23,48%) și Constanța – cu 271 (+19,91%).
Numai în luna iulie au intrat în insolvență 751 de firme și PFA-uri.
Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvențe s-a înregistrat în comerțul cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor, respectiv 1.654 (+2,04%). Un număr de 252 de insolvențe s-au raportat numai la nivelul lunii iulie în acest domeniu.
Totodată, în perioada ianuarie – iulie 2018, un număr de 10.948 firme și-au suspendat activitatea, în plus cu 25,98% față de perioada similară a anului trecut, dintre care 1.330 în iulie, iar 21.349 de firme au fost dizolvate, cu 35,33% mai multe decât în primele șapte luni din 2017. La nivelul lunii iulie au fost dizolvate 2.779 firme, notează ONRC.
Expoziție la Biblioteca Academiei Române: mărturii despre un tezaur de presă cu aproape 60.000 de titluri
Cu multe târguri se face… primăvară
Un festival de arhitectură subordonat calității vieții de zi cu zi
EnergyFEST, o fereastră deschisă spre un viitor sustenabil
Cererea și oferta de carte, stimulate de Ziua Națională a Lecturii
Arta muzicală, la superlativ: Madrigal, 60 de ani
Premieră necinematografică în... cinematografie
Flacăra culturii europene se aprinde la Timișoara