ONRC: Peste 32.000 de firme au fost radiate în primele opt luni

ONRC: Peste 32.000 de firme au fost radiate în primele opt luni

Numărul 39-40, 6-19 oct. 2020  »  Breviar statistic

Numărul firmelor radiate la nivel naţional a scăzut cu 59,03% în primele opt luni din 2020 comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la 32.255 radieri, conform statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), informează Agerpres. Cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul Bucureşti - 5.076 (cu 44,05% mai puţine faţă de ianuarie-august 2019) şi în judeţele Cluj - 1.491 (-49,63%), Constanţa - 1.428 (-35,47%) şi Timiş - 1.330 (-46,63%).

La polul opus, cele mai puţine radieri au fost consemnate în judeţele Ialomiţa - 209 (în scădere cu 63,72 % faţă de aceeaşi perioadă din 2019), Covasna - 225 (-63,18%) şi Călăraşi - 256 (-68,63%).

În primele opt luni din 2020, în niciun judeţ nu s-au înregistrat creşteri ale numărului de radieri, în timp ce scăderile cele mai semnificative au fost consemnate în judeţele Olt (-76,75%), Gorj (-76,66%) şi Maramureş (-74,90%).

Pe domenii de activitate, numărul cel mai mare de radieri a fost înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor - 8.693 (-63,03% raportat la ianuarie-august 2019), urmat de construcţii - 3.023 (-59%) şi activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice - 2.709 (-55,36%).

În luna august 2020 au fost înregistrate 4.173 de radieri, cele mai multe în Bucureşti (747) şi judeţele Constanţa (207), Ilfov (180) şi Braşov (165).

♦ În acelaşi interval, numărul de firme dizolvate a scăzut cu aproape 24%

Numărul de firme dizolvate a scăzut cu aproape 24%, în primele opt luni din 2020, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior, la 17.032, faţă de 22.321 de firme în ianuarie - august 2019, relevă datele centralizate de ONRC, potrivit Agerpres. Cele mai multe dizolvări au fost înregistrate în municipiul Bucureşti, respectiv 3.186 de firme (în scădere cu 19,14% faţă de primele opt luni din 2019) şi în judeţele Timiş (911, -15,80%), Constanţa (840, -23,71%) şi Cluj (838, -17,76%).

Raportat la primele opt luni din 2019, o creştere a numărului de firme dizolvate a fost înregistrată doar în judeţul Mureş (+2,49%), în timp ce scăderile cele mai semnificative s-au consemnat în judeţele Caraş-Severin (-52,27%), Teleorman (-49,64%) şi Olt (-47,89%).

Domeniul de activitate care a înregistrat cele mai multe dizolvări de firme în intervalul ianuarie-august 2020 este comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor, unde s-au înregistrat 4.940 de dizolvări la nivel naţional. Faţă de aceeaşi perioadă din 2019, dizolvările din acest sector au scăzut cu 25,85%. Construcţiile şi activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice sunt alte două domenii de activitate unde s-a înregistrat un număr mare de dizolvări de firme, şi anume 1.704, respectiv 1.631.

În august 2020, au fost înregistrate 2.312 de dizolvări, cele mai multe în Bucureşti (479) şi judeţele Cluj (126) şi Timiş (119).




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.