ONU face apel la o mai bună cooperare pentru a limita impactul pandemiei asupra turismului

ONU face apel la o mai bună cooperare pentru a limita impactul pandemiei asupra turismului

Telex » Știri 26 august 2020  

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a făcut apel la intensificarea cooperării şi coordonării între statele membre pentru a limita „impactul devastator” al pandemiei asupra turismului, de pe urma căruia unele ţări obţin o bună parte din veniturile lor, relatează AFP, citată de Agerpres. „În cursul primelor cinci luni ale acestui an, numărul turiştilor străini s-a redus cu mai mult de jumătate şi au fost pierdute circa 320 de miliarde de dolari reprezentând venituri din turism”, a precizat într-un comunicat secretarul general al ONU, Antonio Guterres.

Conform ONU, pierderile din 2020 ar putea depăşi 900 de miliarde de dolari. „În total, sunt ameninţate 120 de milioane de locuri de muncă directe, ocupate în special de femei şi de tineri”, a avertizat Guterres, care a publicat o broşură în care este analizată situaţia sectorului şi care conţine mai multe recomandări, printre care şi îndemnul la o mai bună coordonare între state.

„Criza este un şoc major pentru economiile dezvoltate, însă pentru ţările în curs de dezvoltare este vorba de o urgenţă” la care trebuie să se răspundă, „în special pentru numeroase mici state insulare şi ţări africane”, a spus şeful ONU.

De la începutul pandemiei de COVID-19, ţările au decis deseori măsuri unilaterale pentru a limita răspândirea bolii, cum ar fi izolarea la domiciliu, carantina sau restricţii de acces pentru străini, care au oprit turismul internaţional.

„Numai o acţiune colectivă şi o cooperare internaţională vor fi în măsură să relanseze sectorul turismului pe noi baze sănătoase”, subliniază broşura ONU.

„Restricţiile de călătorie în lume de la mijlocul lunii martie au avut un impact devastator asupra sectorului turistic”, a confirmat într-un interviu cu câţiva jurnalişti Sandra Carvao de la Organizaţia Mondială a Turismului (OMT) a Naţiunilor Unite. „Una dintre cele mai mari provocări cu care ne confruntăm este necesitatea unei mai mari colaborări între guverne în legătură cu aceste restricţii de călătorie. Avem nevoie ca aceste ţări să îşi intensifice cooperarea şi coordonarea”, a adăugat ea.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.