Oracle: Peste 30 de miliarde de dispozitive vor fi conectate la nivel mondial, până în 2020

Oracle: Peste 30 de miliarde de dispozitive vor fi conectate la nivel mondial, până în 2020

Numărul 46, 3-9 dec. 2019  »  Conectarea la era digitală

P

PUBLICITATE
30 de miliarde de dispozitive vor fi conectate, până în 2020, și vor genera date pentru ca orașele să devină cu adevărat inteligente, reiese dintr-un nou studiu global realizat de Oracle, prezentat recent în cadrul Smart Cities Expo World din Barcelona, informează Agerpres. Conform cercetării, orașele incluse în categoria „Avansați” înregistrează progrese în ceea ce privește interconectarea ecosistemului urban și au beneficii din proiecte inteligente. În topul primelor 100 de orașe se regăsește și Bucureștiul (locul 61). Capitala țării noastre înregistrează „cele mai bune progrese pentru operațiuni inteligente în domeniile mobilității și transportului (informații despre transport în timp real și gestionarea traficului, stații de încărcare electrică, sisteme inteligente pentru depozitarea coletelor etc.), în energie și apă (contoare inteligente de electricitate și apă, iluminat inteligent, întreținere predictivă) și în zona de guvernare și finanțe (plăți digitale și depunere de taxe, portal de date city și aplicații mobile)”, se precizează în studiu.

La nivel global, randamentul mediu al investițiilor în inițiative hiperconectate variază între trei și patru procente.

De asemenea, Inteligența Artificială, Blockchain și biometria sunt din ce în ce mai răspândite, orașele utilizând aceste tehnologii în zonele urbane importante, cum ar fi infrastructura IT și telecomunicațiile, mobilitatea și transportul, sistemele de plăți și financiare și securitatea fizică și digitală.

În privința securității cibernetice, se menționează că este necesară o planificare atentă. Studiul a dezvăluit că jumătate dintre cei 100 de lideri ai orașelor nu se simt pregătiți corespunzător pentru atacurile cibernetice.

Totodată, în timp ce securitatea fizică și digitală se află în topul listei de priorități, implicarea și satisfacția cetățenilor au ajuns între primele cinci obiective. Astfel, 33% dintre liderii inovatori din America de Nord au numit ofițeri șefi pentru experiența cetățenilor.

Sondajul Oracle a fost realizat în 100 de orașe din Statele Unite, APAC (Asia-Pacific), EMEA (Europa, Orientul Mijlociu și Africa) și America Latină.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.