Orașul Bacău va fi Capitala Europeană a Tineretului 2017 - 2018

Telex » Știri 14 noiembrie 2016  

Oraşul Bacău a fost desemnat, într-o gală care a avut loc duminică seară, drept Capitala Europeană a Tineretului în perioada 2 mai 2017 - 1 mai 2018. În finala competiţiei de proiecte s-a calificat şi oraşul Constanţa, informează organizatorii. 

Capitala Tineretului din România a primit Înaltul Patronaj al preşedintelui României, Klaus Iohannis, recunoaştere care confirmă atât valoarea ideii care stă în spatele programului, cât şi succesul fazei pilot. „Implicarea tinerilor în viaţa publică, atât direct, cât şi prin organizaţii reprezentative, este crucială pentru schimbarea culturii politice actuale. Sper ca iniţiativele civice, sociale sau culturale ale tinerilor să devină o parte din ce în ce mai importantă a vieţii noastre şi vă asigur de tot sprijinul meu în acest sens”, a declarat preşedintele Iohannis.

Juriul independent, format din 15 reprezentanţi ai unor instituţii publice, ai sectorului privat şi ai celui neguvernamental, a evaluat candidaturile celor două oraşe finaliste - Bacău şi Constanţa - prin prisma dosarelor depuse. Jurizarea a fost făcută în funcţie de o serie de criterii, printre care motivaţia care a stat la baza fundamentării candidaturii, coerenţa viziunii, a misiunii şi a obiectivelor, şi corelarea proiectelor propuse cu strategii şi documente de politici publice de tineret.

(Sursa: News.ro)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.