Ordinul MEC privind suspendarea activităţilor care presupun prezenţa fizică a preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ preuniversitar, publicat în Monitorul Oficial

Ordinul MEC privind suspendarea activităților care presupun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ preuniversitar, publicat în Monitorul Oficial

Telex » Știri 9 noiembrie 2020  

O

PUBLICITATE
ul MEC privind suspendarea activităţilor care presupun prezenţa fizică a preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ preuniversitar, publicat în Monitorul Oficial

Ordinul nr. 5972/2020 al ministrului Educaţiei şi Cercetării privind suspendarea activităţilor care presupun prezenţa fizică a preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ preuniversitar a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 1047 din 9 noiembrie 2020.

Actul normativ prevede că, începând din 9 noiembrie 2020, „se suspendă, pentru o perioadă de 30 de zile, activităţile didactice care impun prezenţa fizică în unităţile de învăţământ preşcolar, primar, gimnazial, liceal şi postliceal a preşcolarilor şi elevilor”. Activităţile didactice pentru unităţile menţionate anterior vor fi desfăşurate în sistem online, conform Metodologiei-cadru privind desfăşurarea activităţilor didactice prin intermediul tehnologiei şi al internetului, precum şi pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5.545/2020. În cazul în care activităţile nu pot fi desfăşurate astfel, inspectoratele şcolare judeţene/ Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi unităţile de învăţământ preuniversitar au obligaţia să asigure resursele educaţionale pentru elevii care nu au acces la tehnologie informaţională şi internet.

Activităţile didactice cu prezenţă fizică vor fi reluate cu respectarea tuturor condiţiilor de siguranţă epidemiologică şi igienă sanitară.

Direcţia generală de învăţământ preuniversitar, inspectoratele şcolare judeţene/ Inspectoratul şcolar al Municipiului Bucureşti şi unităţile de învăţământ preuniversitar duc la îndeplinire acest ordin.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.