Ordinul nr. 2.048/2022 privind completarea reglementărilor contabile aplicabile operatorilor economici. Clarificări
Numărul 13, 5-11 apr. 2023 » Curier legislativ
După cum se știe, OMF nr. 2.048/2022, prin care se aduc completări reglementărilor contabile aplicabile operatorilor economici, a fost oficializat în septembrie anul trecut. Vom prezenta, în cele ce urmează, prevederile actului normativ și unele clarificări pe care le considerăm necesare.
Principalele prevederi
I. Reglementările contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate, aprobate prin OMFP nr. 1.802/2014, au fost modificate după cum urmează:
– Reglementările transpun și prevederile din Directiva (UE) 2021/2.101 a Parlamentului European și a Consiliului din 24 noiembrie 2021 de modificare a Directivei 2013/34/UE în ceea ce privește prezentarea, de către anumite întreprinderi și sucursale, de informații privind impozitul pe profit, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 429 din data de 1 decembrie 2021.
– Este introdus un capitol nou în reglementările contabile, cap. 131 Raportul privind informațiile referitoare la impozitul pe profit.
În înțelesul acestui capitol se aplică următoarele definiții:
- societate-mamă finală înseamnă o entitate care întocmește situațiile financiare anuale consolidate ale celui mai mare grup de entități;
- situații financiare anuale consolidate înseamnă situațiile financiare care sunt întocmite de o societate-mamă a unui grup, în care activele, datoriile, capitalurile proprii, veniturile și cheltuielile sunt prezentate ca fiind cele ale unei singure entități economice;
- jurisdicție fiscală înseamnă un stat sau o jurisdicție nestatală care are autonomie fiscală în ceea ce privește impozitul pe profit;
- entitate autonomă înseamnă o entitate care nu face parte dintr-un grup.
Entitățile și sucursalele care au obligația de a transmite rapoarte cu privire la impozitul pe profit
1. Societățile-mamă finale, a căror cifră de afaceri netă consolidată a depășit la data bilanțului lor, pentru fiecare dintre ultimele două exerciții financiare consecutive, cuantumul de 3.700.000.000 lei (echivalentul a 747.474.740 euro la cursul valutar publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la data de 21 decembrie 2021), astfel cum se reflectă în situațiile lor financiare anuale consolidate, au obligația să întocmească, să publice și să asigure accesul la un raport privind informațiile referitoare la impozitul pe profit pentru cel mai recent dintre respectivele două exerciții financiare consecutive.
2. O societate-mamă finală nu mai face obiectul obligațiilor de raportare stabilite la pct. 1 atunci când cifra de afaceri netă consolidată a acesteia la data bilanțului scade sub cuantumul de 3.700.000.000 lei pentru fiecare dintre ultimele două exerciții financiare consecutive, astfel cum se reflectă în situațiile sale financiare anuale consolidate.
3. Entitățile autonome a căror cifră de afaceri netă a depășit la data bilanțului lor, pentru fiecare dintre ultimele două exerciții financiare consecutive, cuantumul de 3.700.000.000 lei, astfel cum se reflectă în situațiile lor financiare anuale individuale, au obligația să întocmească, să publice și să asigure accesul la un raport privind informațiile referitoare la impozitul pe profit pentru cel mai recent dintre respectivele două exerciții financiare consecutive.
4. O entitate autonomă nu mai face obiectul obligațiilor de raportare stabilite la pct. 3 atunci când cifra de afaceri netă a acesteia la data bilanțului scade sub cuantumul de 3.700.000.000 lei pentru fiecare dintre ultimele două exerciții financiare consecutive, astfel cum se reflectă în situațiile sale financiare.
5. Prevederile pct. 1-4 nu se aplică entităților autonome sau societăților-mamă finale și entităților lor afiliate în cazul în care aceste entități, inclusiv sucursalele lor, sunt stabilite, își au sediul comercial fix sau au o activitate economică permanentă pe teritoriul unui singur stat membru și în nicio altă jurisdicție fiscală.
6. Filialele mijlocii și mari, care sunt controlate de către o societate-mamă finală care nu intră sub incidența acestor reglementări, atunci când cifra de afaceri netă consolidată a depășit la data bilanțului său, pentru fiecare dintre ultimele două exerciții financiare consecutive, cuantumul de 3.700.000.000 lei, astfel cum se reflectă în situațiile sale financiare consolidate, au obligația să publice și să asigure accesul la un raport privind informațiile referitoare la impozitul pe profit privind respectiva societate-mamă finală pentru cel mai recent dintre respectivele două exerciții financiare consecutive.
7. Filialele mijlocii și mari nu mai fac obiectul obligațiilor de raportare stabilite mai sus atunci când totalul cifrei de afaceri nete consolidate a societății-mamă finale la data bilanțului său scade sub cuantumul de 3.700.000.000 lei pentru fiecare dintre ultimele două exerciții financiare consecutive, astfel cum se reflectă în situațiile sale financiare anuale consolidate.
8. Sucursalele din România, înființate de entități care nu intră sub incidența legislației unui stat membru, au obligația să publice și să asigure accesul la un raport privind informațiile referitoare la impozitul pe profit privind societatea-mamă finală sau entitatea autonomă, în ceea ce privește cel mai recent dintre ultimele două exerciții financiare consecutive.
9. În cazul în care nu sunt furnizate toate informațiile solicitate, sucursala întocmește, publică și asigură accesul la un raport privind informațiile referitoare la impozitul pe profit, care conține toate informațiile pe care aceasta le deține, le-a obținut sau le-a dobândit, precum și o declarație care indică faptul că societatea-mamă finală sau entitatea autonomă nu a pus la dispoziție informațiile necesare.
10. Obligațiile de raportare stabilite la acest punct se aplică numai sucursalelor a căror cifră de afaceri netă a depășit pragul indicat la pct. 9 alin. (3) din Reglementări, pentru fiecare dintre ultimele două exerciții financiare consecutive.
11. O sucursală supusă obligațiilor de raportare în temeiul acestui punct nu mai face obiectul acestor obligații atunci când cifra sa de afaceri netă scade sub pragul indicat la pct. 9 alin. (3) din Reglementări, pentru fiecare dintre ultimele două exerciții financiare consecutive.
12. Unei sucursale i se aplică regulile prevăzute la acest punct numai în cazul în care sunt îndeplinite următoarele criterii:
a) entitatea care a deschis sucursala este fie o entitate afiliată unui grup a cărui societate-mamă finală nu este reglementată de legislația unui stat membru și a cărui cifră de afaceri netă consolidată a depășit la data bilanțului său, pentru fiecare dintre ultimele două exerciții financiare consecutive, cuantumul de 3.700.000.000 lei, astfel cum se reflectă în situațiile sale financiare anuale consolidate, fie o entitate autonomă a cărei cifră de afaceri netă a depășit la data bilanțului său, pentru fiecare dintre ultimele două exerciții financiare consecutive, cuantumul de 3.700.000.000 lei, astfel cum se reflectă în situațiile sale financiare; și
b) societatea-mamă finală menționată la lit. a) nu are o filială mijlocie sau mare.
Conținutul raportului privind informațiile referitoare la impozitul pe profit
1. Raportul privind informațiile referitoare la impozitul pe profit care trebuie prezentat include informații cu privire la toate activitățile entității autonome sau ale societății-mamă finale, inclusiv activitățile tuturor entităților afiliate, consolidate în situațiile financiare aferente exercițiului financiar în cauză.
2. Informațiile menționate la pct. 1 cuprind:
a) numele societății-mamă finale sau al entității autonome, exercițiul financiar în cauză, moneda utilizată pentru prezentarea raportului și, după caz, o listă a tuturor filialelor consolidate în situațiile financiare ale societății-mamă finale, pentru exercițiul financiar relevant, stabilite în Uniune sau în jurisdicțiile fiscale incluse în anexele I și II la Concluziile Consiliului privind lista UE revizuită a jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale;
b) o scurtă descriere a naturii activităților acestora;
c) numărul de salariați în echivalent normă întreagă;
d) veniturile, care reprezintă suma cifrei de afaceri nete, a altor venituri din exploatare, a veniturilor din interese de participare, cu excepția dividendelor primite de la entitățile afiliate, a veniturilor din alte investiții și împrumuturi care fac parte din activele imobilizate, a altor dobânzi de încasat și a altor venituri similare enumerate la pct. 600 din Reglementări;
e) cuantumul profitului sau pierderii brut(e);
f) cuantumul impozitului pe profit acumulat în cursul exercițiului financiar în cauză, care reprezintă cheltuielile curente cu impozitele recunoscute în ceea ce privește profiturile sau pierderile impozabile din exercițiul financiar în cauză de către entități și sucursale, în jurisdicția fiscală relevantă;
g) cuantumul impozitului pe profit plătit în numerar, care reprezintă cuantumul impozitului pe profit plătit în cursul exercițiului financiar în cauză de către entități și sucursale în jurisdicția fiscală relevantă; și
h) cuantumul câștigurilor acumulate la sfârșitul exercițiului financiar în cauză.
În sensul lit. d), veniturile includ tranzacțiile cu părți legate.
În sensul lit. f), cheltuielile curente cu impozitele se referă doar la activitățile unei entități din exercițiul financiar relevant și nu includ provizioane pentru obligații fiscale incerte.
În sensul lit. g), impozitele plătite includ impozitele reținute la sursă plătite de alte entități în ceea ce privește plățile către entități și sucursale din cadrul unui grup.
În sensul lit. h), câștigurile acumulate se referă la suma profiturilor din exercițiile financiare anterioare și din exercițiul financiar în cauză, cu privire la distribuirea cărora nu s-a decis încă. În ceea ce privește sucursalele, câștigurile acumulate sunt cele ale entității care a deschis sucursala.
3. Informațiile se atribuie fiecărei jurisdicții fiscale relevante pe baza sediului sau a existenței unui sediu comercial fix sau a unei activități economice permanente care, având în vedere activitățile grupului sau ale entității autonome, poate face obiectul obligației de a plăti impozit pe profit în jurisdicția fiscală respectivă.
4. În cazul în care activitățile mai multor entități afiliate pot face obiectul obligației de a plăti impozit pe profit în cadrul unei singure jurisdicții fiscale, informațiile atribuite jurisdicției fiscale respective reprezintă suma informațiilor referitoare la astfel de activități ale fiecărei entități afiliate și ale sucursalelor lor în jurisdicția fiscală respectivă.
5. Nicio informație privind o anumită activitate nu este atribuită simultan mai multor jurisdicții fiscale.
6. Nu pot fi omise niciodată informațiile referitoare la jurisdicțiile fiscale incluse în anexele I și II la Concluziile Consiliului privind lista UE revizuită a jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale.
7. Moneda utilizată în raportul privind informațiile referitoare la impozitul pe profit este moneda în care sunt prezentate situațiile financiare consolidate ale societății-mamă finale sau situațiile financiare anuale individuale ale entității autonome. Acest raport se publică în moneda utilizată în situațiile financiare.
Publicarea și accesibilitatea
1. Raportul privind informațiile referitoare la impozitul pe profit și declarația se publică în termen de 12 luni de la data bilanțului exercițiului financiar pentru care este întocmit raportul, în conformitate cu prevederile Directivei (UE) 2017/1.132 a Parlamentului European și a Consiliului, așa cum este transpusă în legislația națională.
2. Raportul privind informațiile referitoare la impozitul pe profit și declarația publicate de entități în conformitate cu pct. 1 sunt puse la dispoziția publicului gratuit, în limba română, în termen de cel mult 12 luni de la data bilanțului exercițiului financiar pentru care este întocmit raportul, pe pagina de internet:
a) a entității, atunci când se aplică pct. 5923;
b) a filialei sau a unei entități afiliate, atunci când se aplică pct. 5925; sau
c) a sucursalei sau a entității care a deschis sucursala sau a unei entități afiliate, atunci când se aplică pct. 5926.
3. Sunt scutite de la aplicarea regulilor prevăzute la pct. 2 acele entități al căror raport privind informațiile referitoare la impozitul pe profit publicat în conformitate cu pct. 1 este pus simultan la dispoziția publicului într-un format de raportare electronică cu citire automată, pe pagina de internet a registrului menționat de Directiva (UE) 2017/1.132, așa cum este transpusă în legislația națională, și gratuit pentru orice terț situat în Uniune. Pagina de internet a entităților și sucursalelor conține informații privind scutirea respectivă și o trimitere la pagina de internet a registrului relevant.
4. Raportul și, după caz, declarația rămân accesibile pe pagina de internet în cauză pentru o perioadă de cel puțin 5 ani consecutivi.
Responsabilitatea pentru întocmirea, publicarea și asigurarea accesului la raportul privind informațiile referitoare la impozitul pe profit
1. Membrii organelor administrative, de conducere și de supraveghere ale societăților-mamă finale sau ale entităților, care acționează în limitele competențelor conferite de dreptul intern, au responsabilitatea colectivă de a asigura faptul că raportul privind informațiile referitoare la impozitul pe profit este întocmit, publicat și pus la dispoziție în conformitate cu pct. 5923 - 59212.
2. Membrii organelor administrative, de conducere și de supraveghere ale filialelor menționate la pct. 5925 din Reglementări, precum și persoana sau persoanele desemnate să efectueze formalitățile de publicitate prevăzute de Directiva (UE) 2017/1.132, așa cum este transpusă în legislația națională, pentru sucursalele menționate la pct. 592 6 din Reglementări, care acționează în limitele competențelor conferite de dreptul intern, au responsabilitatea colectivă de a se asigura, făcând uz optim de cunoștințele și mijloacele de care dispun, că raportul privind informațiile referitoare la impozitul pe profit este întocmit într-un mod coerent sau conform, după caz, cu pct. 5923-59211 din Reglementări, și că este publicat și pus la dispoziție în conformitate cu pct. 592 12 din Reglementări.
Declarația auditorului statutar
În cazul în care există obligația auditării situațiilor financiare anuale, raportul de audit stabilește dacă, pentru exercițiul financiar anterior exercițiului financiar pentru care au fost întocmite situațiile financiare care fac obiectul auditului, entitatea a avut obligația, în temeiul pct. 5923-5928 din Reglementări, de a publica un raport privind informațiile referitoare la impozitul pe profit și, în caz afirmativ, dacă raportul a fost publicat în conformitate cu pct. 59212 din Reglementări.
II. Reglementările contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară, aprobate prin OMFP nr. 2.844/2016, au fost modificate astfel:
– Reglementările transpun și prevederile din Directiva (UE) 2021/2.101 a Parlamentului European și a Consiliului din 24 noiembrie 2021 de modificare a Directivei 2013/34/UE în ceea ce privește prezentarea, de către anumite întreprinderi și sucursale, de informații privind impozitul pe profit, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 429 din data de 1 decembrie 2021.
– Este introdus un capitol nou, capitolul 81 Raportul privind informațiile referitoare la impozitul pe profit.
Este bine-cunoscut faptul că prevederile OMF nr. 2.048/2022 au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2023. În cazul entităților care au ales un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic, acestea aplică noile prevederi de la începutul primului exercițiu financiar astfel ales, care începe ulterior datei de 1 ianuarie 2023.
Clarificări:
Raportul privind informațiile referitoare la impozitul pe profit prevăzut de OMF nr. 2.048/2022 nu are legătură cu Raportul CbC (R405), prevăzut de Codul de procedură fiscală. În prezent, nu există nicio prevedere legală care să modifice acest raport 405. Cum actul normativ se aplică de la începutul acestui an, primul raport privind informațiile referitoare la impozitul pe profit va fi întocmit pentru acest exercițiu financiar.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice
Noaptea Albă a Filmului Românesc a revenit la București, Cluj-Napoca și Timișoara
Festivalul și concursul „George Enescu”, ediția 2024 – încununare a șase decenii de performanțe muzicale
O expoziție inedită despre măiestrie și fantezie în arhitectura interbelică
Cu dronele, la „înălțimea” unui spectacol multimedia: Simfonia Campionilor
Revitalizarea și valorizarea unui tezaur inestimabil: monumentele istorice