OCDE avertizează că Europa va fi cea mai afectată de încetinirea economiei mondiale

OCDE avertizează că Europa va fi cea mai afectată de încetinirea economiei mondiale

Numărul 47-48, 29 nov. - 13 dec. 2022  »  Lumea în care trăim

Economia mondială ar urma să evite intrarea în recesiune anul următor, însă cea mai gravă criză energetică de după 1970 va declanșa o încetinire semnificativă, iar Europa va fi cea mai afectată, a prognozat Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), care a adăugat că lupta împotriva inflației ar trebui să fie principala prioritate, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Potrivit OCDE, ritmul de creștere a economiei mondiale ar urma să încetinească de la 3,1% în acest an, un avans ușor mai bun decât prognoza organizația în luna septembrie, până la 2,2% anul viitor, pentru a accelera la 2,7% în 2024.

"Nu prognozăm o recesiune, dar cu siguranță ne așteptăm la o perioadă de slăbiciune prelungită", a declarat secretarul general al OCDE, Mathias Cormann, la o conferință de presă la care au fost prezentate cele mai recente prognoze ale OCDE.

Organizația cu sediul la Paris a precizat că încetinirea economiei mondiale va afecta în mod inegal economiile, iar Europa va fi cea mai afectată, în condițiile în care războiul din Ucraina are efecte asupra activității economice și a dus la o explozie a prețurilor la energie.

Conform celor mai recente prognoze ale OCDE, economia zonei euro va înregistra un avans de 3,3% în acest an, pentru a încetini până la 0,5% în 2023, iar apoi să își revină pe un avans de 1,4% în 2024. Noile prognoze sunt ușor mai bune decât cele din luna septembrie, când OCDE miza în zona euro pe o creștere de 3,1% în acest an și o încetinire până la 0,3% în 2023.

Chiar și în Europa previziunile sunt diferite, în condițiile în care pentru Germania, o țară a cărei industrie este puternic dependentă de importurile de energie din Rusia, OCDE se așteaptă anul viitor la o contracție de 0,3%. În schimb, Franța, care este mult mai puțin dependentă de petrolul și gazele rusești, ar urma să înregistreze anul viitor o creștere economică de 0,6%.

Economia americană ar urma să reziste mai bine, cu o creștere economică prognozată să încetinească de la 1,8% în acest an, până la 0,5% în 2023, pentru a crește cu 1% în 2024. Anterior, OCDE se aștepta ca cea mai mare economie a lumii să înregistreze un avans de 1,5% în acest an, iar estimările pentru 2023 au fost lăsate nemodificate.

China, care nu este țară membră a OCDE, este una dintre puținele economii importante ale lumii care ar urma să înregistreze o accelerare a creșterii economice în 2023, după un val de carantine în acest an. Pentru gigantul asiatic, OCDE mizează pe o creștere de 3,3% în acest an și un avans de 4,6% în 2023, față de estimările anterioare care prognozau o creștere de 3,2% în acest an și un avans de 4,7% în 2023.

Pe măsură ce înăsprirea politicii monetare începe să își facă simțite efectele și presiunile de pe partea prețurilor la energie se reduc, inflația în țările OCDE ar urma să scadă de la mai mult de 9% în acest an, până la 5,1% în 2024.

"Cu privire la politica monetară, noi măsuri de înăsprire a politicii monetare sunt necesare în majoritatea economiilor avansate și în multe economii emergente pentru a ancora cu fermitate estimările inflaționiste", a adăugat Mathias Cormann.

Înființată în anul 1961, OCDE joacă un rol de consiliere pentru guvernele țărilor puternic dezvoltate în materie de politică economică, socială și de guvernare. Cele 38 de state membre OCDE dețin împreună aproximativ 60% din economia mondială, 70% din comerțul mondial și 20% din populația lumii.

În luna ianuarie, Consiliul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică a decis deschiderea negocierilor de aderare cu România, un obiectiv major de politică externă încă din 2004, când România și-a depus pentru prima dată candidatura.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.