Pandemia a impulsionat cu 14% vânzarea de calculatoare, care a ajuns la nivelul din 2010, pe plan mondial

Pandemia a impulsionat cu 14% vânzarea de calculatoare, care a ajuns la nivelul din 2010, pe plan mondial

Telex » Știri 13 ianuarie 2021  

Pandemia de coronavirus a impulsionat vânzările de PC-uri la nivel mondial, în 2020 acestea având o creştere de 13,7%, nivel ce nu s-a mai înregistrat de aproape zece ani, conform datelor firmei de consultanţă IDC (International Data Corporation), scrie agenţia EFE, preluată de Agerpres. În total, în 2020 s-au vândut 302,6 milioane unităţi în toată lumea. Creşteri precum cele din 2020 nu s-au mai înregistrat din 2010, când vânzările au avut un avans de 13,7%. Mai mult, în ultimul deceniu s-au consemnat şase ani de scăderi ale vânzărilor.

„Toate semnalele indică faptul că această creştere are încă un drum de parcurs”, a afirmat Ryan Reith, de la IDC.

Telemunca şi şcoala de la distanţă au impulsionat aceste vânzări, dar şi jocurile, care au înregistrat maxime istorice.

Avansul vânzărilor a fost în trimestrul al patrulea mult peste medie, de 26,1% comparativ cu perioada similară a anului anterior, respectiv 91,6 milioane unităţi vândute, conform IDC.

Creşterea cererii a fost atât de mare, încât oferta nu a putut să-i facă faţă. Producătorii s-au confruntat nu numai cu lipsa componentelor şi a capacităţii de producţie, ci şi cu logistica, care a fost o problemă şi i-a determinat pe unii să apeleze la transportul aerian, cu creşterea corespunzătoare de costuri, mai semnalează IDC.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.