Partea și întregul

Partea și întregul

Numărul 18, 15-21 mai 2018  »  La început a fost cuvântul...

În continuarea precizărilor de ordin ortografic solicitate de cititorii noștri, supunem atenției tuturor celor interesați o serie de reguli care vizează în special textele scrise prilejuri mai mult sau mai puțin oficiale. Întrebările la care ne propunem, acum, să răspundem se referă la despărțirea cuvintelor, astfel încât capetele de rând să fie conforme cu cele două formule considerate drept corecte de Dicționarul Ortografic, Ortoepic și Morfologic al limbii române (DOOM), editat sub egida Academiei Române: după pronunțare (de exemplu, sino-nim, omo-nim, des-pre) și după structură (sin-onim, om-onim, de-spre).

Prin urmare, avem de-a face cu două modalități corecte de despărțire în silabe, la capăt de rând și de continuare pe rândul următor. Cu toate acestea, lingviștii recomandă să se recurgă mai degrabă la despărțirea cuvintelor după pronunțare. De fapt, în cele mai multe situații, despărțirea după pronunțare este aceeași ca în despărțirea după structură și, în consecință, se procedează identic în ambele cazuri.

Regulile cele mai importante pot fi sistematizate în felul următor:

1) O secvență care nu este silabă nu se desparte la capăt de rând (de exemplu: des-păr-ți-re, nu de-sp-arț-ir-e).

2) Nu se despart abrevierile de la numele proprii și/sau comune. De exemplu, CECCAR, ONU, UE etc, dacă nu încap integral la capătul de rând, se scriu nedespărțite în rândul următor.

3) Nu se despart numele proprii de persoane, prenumele și numele de familie. De exemplu, nu se despart după silabe nume precum Va-le-riu, Tu-dor etc. și nici Constantin Popescu, Victor Georgescu etc.

4) Se scriu în întregime, fie la capăt de rând, fie în rândul următor, și numeralele ordinale cu cifre și litere. Astfel, al XXI-lea nu se desparte în al XXI- la capăt de rând și lea în rândul următor. (de altfel, la capăt de rând, nu se desparte niciun cuvânt în dreptul cratimei; de pildă, se scriu nedespărțite sintagme de felul IT-ist, CFR-ist, precum și verbele de tipul menționându-se, precizându-se).

5) Nu se despart la capăt de rând notațiile care conțin abrevieri. De exemplu, pag. 5 sau 5 km nu se despart la capăt de rând.

Cum se poate observa, toate aceste reguli sunt menite a conferi textelor scrise acuratețe, claritate și înțelesuri logice. În același timp, este recomandabil ca – în cazul cuvintelor care conțin silabe/particule – să le spunem – indecente, injurioase, insinuante etc. – să se evite despărțirea, astfel încât la capete de rând să nu se găsească particule cu asemenea sensuri. Nu dăm exemple, din motive de… decență. De fapt, în tot ceea ce scriem și vorbim, decența, bunul simț reprezintă o călăuză, o busolă de neînlocuit. (T.B.)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.