Parteneriat ASF – mediul academic pentru doctoranzii în domeniul ştiinţelor economice

Parteneriat ASF – mediul academic pentru doctoranzii în domeniul științelor economice

Telex » Știri 29 ianuarie 2021  

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a încheiat un acord de colaborare cu Academia de Studii Economice din Bucureşti, cu Universitatea de Vest din Timişoara şi cu Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi în vederea derulării unui proiect de dezvoltare a abilităţilor antreprenoriale pentru doctoranzi şi post doctoranzi în domeniul ştiinţelor economice. „Proiectul face parte din Programul Operaţional Capital Uman, cu finanţare europeană, pentru contribuţia la creşterea coeziunii economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene. Autoritatea de Supraveghere Financiară s-a implicat în acest proiect din dorinţa de a oferi oportunitatea cercetătorilor înscrişi în program să înţeleagă mai bine mecanismele de funcţionare a pieţelor financiare non-bancare şi să-şi utilizeze instrumentele avansate de analiză pentru explorarea mai aprofundată a conexiunilor din aceste pieţe şi a rolului lor fundamental în dezvoltarea economică a României”, menţionează ASF, într-un comunicat.

„Aşa cum am mai spus şi cu alte ocazii, ne dorim o colaborare strânsă cu mediul academic pentru a susţine noi generaţii de experţi, care să activeze cu profesionalism pe pieţele financiare din România şi care să contribuie pe termen lung la dezvoltarea acestora, dar şi la creşterea gradului de incluziune financiară din ţara noastră”, a declarat preşedintele ASF, Nicu Marcu.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.