Pasajul Drajna se deschide astăzi
Telex » Știri
30 mai 2023
Circulația pe pasajul Drajna va fi deschisă astăzi, începând cu ora 10:00, eliminându-se, astfel, blocajele care se formau la trecerea la nivel cu linia de cale ferată de la Dragalina, a anunțat directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, citat de Agerpres. "Lucrările pe cei 2,7 km ai acestui pasaj au durat cu aproximativ două luni mai puțin decât era prevăzut în contract", a notat Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook.
Potrivit acestuia, odată cu deschiderea circulației pe pasajul Drajna, se elimină blocajele care se formau la trecerea la nivel cu linia de cale ferată de la Dragalina.
"În perioada sezonului estival crește inclusiv frecvența trenurilor spre litoral, motiv pentru care se stătea în coadă la barieră perioade lungi de timp", a adăugat el.
Construcția pasajului de la Drajna (județul Călărași) de pe #DN21 a fost finanțată din bani europeni (POIM) și reprezintă prima etapă din drumul Transregio Brăila - Slobozia - Călărași - Chiciu.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Într-un turneu memorabil, Orchestra Simfonică București reinterpretează capodopere ale muzicii clasice
Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil