Pe agenda de business: stabilirea priorităților sub presiunea urgențelor
Numărul 8, 4-10 mar. 2026 » Comentariul ediției
Nu există nicio contradicție între două preocupări majore din actuala perioadă, cea referitoare la desprinderea de concluzii din bilanțul pentru anul precedent și cea care vizează măsurile de politică economică, preconizate pentru 2026 și, în general, pentru viitorul previzibil. Bilanțul oferă, înainte de toate, imaginea veridică a factorilor care pot și trebuie să acționeze în continuare în vederea asigurării ansamblului de condiții necesare pentru o autentică relansare a economiei noastre naționale, cu toate efectele pozitive care decurg dintr-o asemenea orientare strategică.
Concret, în centrul atenției se află modul în care se abordează procesul investițional, pornindu-se de la rezultatele din 2025 pentru a se atinge țintele stabilite în special în vederea creșterii PIB, fie și numai cu un procent, și reducerea deficitului bugetar la 6,4% în anul acesta.
Sunt luate în calcul resursele financiare potențiale care pot să susțină realizarea unui program de investiții ambițios, dar care, în urma analizelor din ultima vreme, se cere dimensionat și structurat astfel încât să se asigure un curs optim de evoluție a întregii economii, evitându-se, în acest mod, nu numai recesiunea, ci și crizele. De aceea, prezintă un interes cu totul deosebit faptul că 2025 poate fi definit drept un an record în sfera investițiilor publice. Cele 138 de miliarde de lei (27,6 miliarde de euro) s-au alocat în special pentru extinderea infrastructurilor moderne și pentru punerea temeliilor unui proces complex, la rândul lui, de natură strategică menit să determine soluționarea situației dificile, mai ales din domeniul energeticii. În această ordine de idei sunt de remarcat tot sursele de finanțare, de data aceasta, mult mai diverse, de la bugetul public până la fondurile europene, de la creditele bancare până la cotele tot mai consistente de profit reinvestit atât ale capitalului autohton, cât și ale celui străin. Există, de asemenea, un număr mare de proiecte fezabile la nivel central și local, care pot – și ele – să beneficieze de o finanțare adecvată, dar numai prin adoptarea unor soluții care să țină seama deopotrivă de priorități, de urgențe.
În sensul amintit s-a evidențiat cerința îmbunătățirii legislației ca și a structurilor instituționale odată cu eliminarea unor mecanisme greoaie de aprobare și de execuție a obiectivelor propuse. Investitorii potențiali revendică totodată cerința imperioasă de asigurare a unui grad mai înalt de predictibilitate, ceea ce va permite, neîndoios, pe un timp mai îndelungat, să se conceapă și să se desfășoare lucrările aferente, mai ales a celor de anvergură, care pot să transmită pe întregul lanț al activităților economico-sociale acele impulsuri care definesc un progres real.
În strânsă legătură cu procesul investițional se află dinamica lucrărilor de construcții. Este vorba despre o creștere remarcabilă de 8 procente în anul precedent. Odată cu majorarea ponderii construcțiilor în PIB s-a confirmat rolul acestora de principal motor al creșterii economice. Avansurile consemnate atât în privința structurii construcțiilor (s-a recuperat, în bună măsură, rămânerea în urmă în efectuarea reparațiilor capitale cu un spor al volumului de activitate de 45,6%), precum și în sectorul obiectivelor specifice, mai ales în cel rezidențial care a avansat cu un ritm de 11,6%.
Chiar dacă ne limităm la domeniile abordate, este limpede că s-au creat premise importante ca, în 2026, să se obțină un reviriment în activitatea economică, esențială fiind condiția – așa cum a rezultat din datele prezentate – de amplificare și aprofundare a proceselor pozitive evocate. Remarcăm că se acționează în bună măsură în acest sens prin o mai bună repartizare a fondurilor bugetare, pentru accesarea unui volum mai mare de fonduri europene, în special cele prevăzute în PNRR, prin facilitățile care se preconizează în vederea acordării de garanții pentru contractarea de credite, prin reducerea impozitelor pe venit sau pe profit, prin îmbunătățirea sistemului de achitare a TVA, prin accesarea mai lesnicioasă a surselor de capitalizare, inclusiv prin intermediul Băncii de Investiții și Dezvoltare, prin stimulente semnificative în vederea atragerii Diasporei în procesul investițional din țară.
Departe de a cuprinde întregul spectru al rezultatelor din 2025 și al perspectivelor pentru anul în curs, exemplele prezentate demonstrează totuși că ne bucurăm de o serie de șanse reale care vor permite relansarea economiei, iar punerea în valoare a acestora reprezintă, cu adevărat, un imperativ realist, capabil să mobilizeze energiile naționale. Să ne reamintim de un slogan percutant de la începutul tranziției spre economia de piață: „Dacă vrei, poți!”.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)





Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”