PE solicită introducerea rapidă a pașaportului european de securitate socială

PE solicită introducerea rapidă a pașaportului european de securitate socială

Telex » Știri 25 noiembrie 2021  

Parlamentul European (PE) solicită Comisiei Europene (CE) o propunere legislativă privind un pașaport european de securitate socială înainte de sfârșitul lui 2022, pentru a reduce sarcina administrativă a lucrătorilor mobili, potrivit unui comunicat al Legislativului comunitar. Astfel, într-o rezoluție adoptată astăzi, eurodeputații îndeamnă CE să accelereze planurile pentru un pașaport european de securitate socială (PESS) pentru a facilita transferabilitatea drepturilor de securitate socială pentru lucrătorii mobili. PESS va permite verificarea în timp real a datelor lucrătorilor mobili de către autoritățile naționale ale statului membru în care intenționează să lucreze. Acesta va contribui la combaterea fraudei sociale și a muncii nedeclarate și va facilita, în același timp, urmărirea și revendicarea drepturilor și a contribuțiilor la asigurările sociale ale lucrătorilor.

Respectarea diversității. Eurodeputații afirmă că inițiativa PESS ar trebui să aducă beneficii clare pentru toate părțile interesate implicate: lucrătorii mobili, întreprinderile, angajatorii, sindicatele și autoritățile naționale. Aceasta ar trebui să protejeze drepturile lucrătorilor și să facă procedurile administrative mai puțin complicate și mai eficiente. În același timp, pașaportul ar trebui să respecte diversitatea sistemelor naționale de securitate socială și să nu devină o condiție pentru exercitarea libertății de circulație.

Confidențialitate. Potrivit eurodeputaților, orice schimb de informații prin intermediul PESS ar trebui să fie ghidat de respectarea strictă a normelor UE privind protecția datelor cu caracter personal. Securitatea socială și datele cu caracter personal ar trebui să fie puse doar la dispoziția persoanei și a autorităților naționale competente în cauză și nu ar trebui să fie partajate în alte scopuri decât asigurarea respectării normelor UE în materie de securitate socială.

O carte de identitate electronică europeană. Actualul proiect-pilot pentru un pașaport european de securitate socială include doar informații cu privire la securitatea socială a lucrătorilor mobili. Eurodeputații doresc ca PESS să fie extins la alte domenii ale dreptului muncii din UE, cum ar fi asigurările de sănătate și pensiile, și să completeze cartea de identitate electronică europeană și alte inițiative ale UE de digitalizare în domeniul securității sociale.

Context. Începând din 2014, Parlamentul European a solicitat Comisiei, în mai multe rânduri, să introducă o propunere legislativă privind un număr european de securitate socială pentru a crea un instrument digital la nivelul UE pentru coordonarea securității sociale. În planul său de acțiune privind Pilonul european al drepturilor sociale, CE a anunțat lansarea unui proiect-pilot pentru a explora lansarea unui pașaport european de securitate socială.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.