Peste 1.300 de mici fermieri vor primi 20 de milioane de euro, fonduri europene nerambursabile acordate prin AFIR

Peste 1.300 de mici fermieri vor primi 20 de milioane de euro, fonduri europene nerambursabile acordate prin AFIR

Telex » Știri 12 august 2022  

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță că a publicat astăzi lista fermierilor care au solicitat finanțare pentru dezvoltarea fermelor mici (submăsura 6.3 din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020). Acest Raport de selecție lunar, publicat pe pagina de internet a AFIR, conține lista cererilor de finanțare depuse online în perioada 27 octombrie – 26 noiembrie 2021 (respectiv, etapa a treia din sesiunea 2021 a submăsurii 6.3).

„În urma procesului de evaluare și de selecție, 1.334 de investiții în ferme mici sunt selectate pentru a primi fonduri în valoare totală de 20.010.000 de euro. Totodată, în cadrul acestui Raport, sunt incluse și 256 de proiecte declarate neeligibile, alte 11 cereri de finanțare neconforme și 20 de proiecte care au fost retrase de către solicitanți. Sprijinul acordat fermierilor prin această linie de finanțare este 100% nerambursabil și are valoarea de 15.000 de euro/ proiect. Finanțarea pentru dezvoltarea fermelor mici se acordă în baza unui plan de afaceri, în două tranșe (75% din sprijin la primirea deciziei de finanțare și 25% în maximum trei ani de la primirea deciziei de finanțare)”, se menționează în comunicat.

„Selecția cererilor de finanțare depuse pentru submăsura 6.3, în etapa a treia, încheie practic procesul de evaluare și analiză pentru toate proiectele depuse până în prezent pentru perioada de tranziție 2021 – 2022. Această perioadă a însemnat un efort administrativ imens pentru Agenție și, din păcate, un timp de așteptare foarte mare a rezultatelor de către beneficiari, lucru pe care am încercat cu toate resursele disponibile să îl atenuăm. Ar fi simplu să motivăm faptul că lansarea concomitentă a tuturor liniilor de finanțare în partea a doua a anului 2021 a dus la suprasolicitarea administrativă a AFIR, dar ceea ce contează este faptul că întregul personal a lucrat la toată capacitatea posibilă. Acești bani europeni, deosebit de importanți, vor putea ajunge la fermierii, procesatorii și antreprenorii din mediul rural românesc, plățile trebuind decontate până la 31 decembrie 2025”, a precizat Dorin Opreanu, directorul general al AFIR.

Instituția precizează că, pentru perioada 2021 – 2022, experții AFIR au primit și evaluat 28.522 de solicitări de finanțare în valoare de 2,37 miliarde de euro. Dintre acestea, au fost selectate până în prezent 17.534 de proiecte însumând 1,15 miliarde de euro.

Toate rapoartele de selecție sunt documente publice și pot fi consultate pe pagina oficială a Agenției, la secțiunea Rapoarte și Liste, aici.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.